O echipă de studenți de la Facultatea de Automatică și Calculatoare de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ (TUIASI) din Iași a obținut locul al III-lea la finala „NXP Cup 2018, Intelligent Car Racing”. Echipa ACDT a fost formată din Teodor Pricop (master, anul I), Alex Aștefanii și Dimitrie Panainte (anul IV) și a fost coordonată de conf. dr. ing. Florin Pantilimonescu.
Echipa de la TUIASI a concurat cu o mașină inteligentă în miniatură pe un traseu necunoscut, realizat asemenea celor de la Formula 1. Fiecare echipă a avut la dispoziție trei încercări pentru ca mașina lor să poată să traverseze într-un timp cât mai scurt un circuit de 160 de metri pătrați care conținea intersecții, curbe la 90 de grade sau denivelări. Pentru realizarea mașinii autonome studenții s-au pregătit timp de patru luni de zile pentru a identifica componentele necesare realizării vehiculului, pentru a finaliza programarea sa și pentru a realiza toate testele necesare. La momentul în care au ajuns în Germania, au mai avut 36 de ore pentru a se pregăti pe circuit și a-și adapta mașina.
Finala din acest an a avut loc în Erlangen, Germania, după mai multe competiții intermediare pe care studenții au trebuit să le câștige. Etapa națională a avut pe 23 martie 2018, din România fiind selectate două echipe, una de la Iași și cealaltă de la Craiova, care au concurat alături de alte echipe din Europa.
Controlul de la distanță al mașinilor a fost interzis, iar niciuna dintre echipe nu a putut face vreun fel de modificare în timpul cursei. „Anul acesta probabil a fost cea mai evoluată sesiune. Mașina este una autonomă energetic, care știe să vadă singură drumul, să interpreteze traseul. Mașina de mîine este cea care va merge singură pe stradă. Scopul acestei competiții nu este neapărat să facă mașini inteligente, cât este să introducă în curricula universitară anumite materii pentru ca studenții să capete cunoștințele necesare pentru ca să fie capabili să lucreze în companii care dezvoltă așa ceva”, a precizat conf. dr. ing. Florin Pantilimonescu, coordonatorul echipei ACDT.
În total, la competiție au fost 40 de participanți de la 12 universități din opt țări, Germania, Grecia, România, Polonia, Slovacia, Elveția, Ucraina și Maroc.