Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) – lider de consorțiu, împreună cu partenerii: Universitatea Națională de Științe și Tehnologie POLITEHNICA București (UNSTPB), Universitatea de Științe și Tehnologie din Norvegia (NTNU) și Institutul SINTEF din Norvegia (SINTEF), au implementat, în perioada mai 2022 – ianuarie 2024, proiectul „ENERGYDAM – Energy generation from Non-Powered Dams – ENERGYDAM”
ENERGYDAM este un proiect în cadrul căruia s-a cercetat potențialul hidroenergetic al pragurilor/barajelor care nu au fost amenajate în vederea producției de energie.
Obiectivele principale ale proiectului au fost:
- Evaluarea potențialului de modernizare a pragurilor/barajelor deja construite, într-o analiză cuprinzătoare, la nivel național;
- Dezvoltarea unui Proiect Tehnic Pilot pentru o viitoare construcție a unei microhidrocentrale într-o locație care selectată dintre locațiile/pragurile evaluate.
Rezultatele obținute în cadrul proiectului, sunt:
- O cercetare la nivel național, împreună cu partenerii internaționali, și soluții pentru obținerea de energie verde fără a afecta mediul înconjurător;
- Un studiu la nivel national cu amplasamentele barajelor neamenajate pentru producerea de energie;
- Un studiu cu cele mai potrivite 126 de locații cu potențial hidroenergetic;
- Un raport și o bază de date care descrie 10 dintre pragurile/barajele cu cel mai mare potențial hidroenergetic, care pot fi utilizate în vederea echipării acestora cu instalații destinate producerii energiei electrice.
- Un Proiect Tehnic Pilot pentru o viitoare construcție a unei microhidrocentrale în cadrul baraj priza Pașcani de pe râul Siret.
Valoarea totală a proiectului a fost de 585.714 euro.
Între 16 și 17 ianuarie 2024 a avut loc la București și Iași închiderea oficială a proiectului „ENERGYDAM – Energy generation from Non-Powered Dams”, în cadrul căruia s-au desfășurat întâlniri cu factorii de decizie de la nivel central și autorități relevante în domeniu.
În cadrul evenimentului au fost prezenți reprezentanți ai Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, reprezentanți ai Ministerului Energiei, Directorul Sistemului Hidrotehnic Pașcani precum și membrii consorțiului, respectiv reprezentanți ai TUIASI, cercetători din cadrul UNSTPB, NTNU și SINTEF din Norvegia.
Proiectul „ENERGYDAM – Energy generation from Non-Powered Dams – ENERGYDAM” este finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE și Granturile Norvegiei.