loader image

Ambasadorul Macedoniei de Nord a vizitat TUIASI. Planuri comune: librării de carte tehnică și deschiderea un lectorat la Politehnica ieșeană concentrat pe studii tehnice

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași a primit joi, 18 iulie, de la ora 15.00, vizita ambasadorului Macedoniei de Nord, Excelența Sa Andrej Zhernovski, care a fost însoțit de secretarul 1 al ambasadei, Muarem Mexhiti. La această întâlnirile s-au pus bazele unei colaborări între Politehnica ieșeană și universități de profil tehnic din Macedonia de Nord, culminând cu dorința ambasadei de a deschide la TUIASI un lectorat în limba macedoneană concentrat pe studiile tehnice.

Ambasadorul a fost întâmpinat de o delegație a TUIASI condusă de rectorul universității, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, președintele Senatului, prof. univ. dr. ing. Iulian-Aurelian Ciocoiu, și directorul Departamentului de Matematică și Informatică, conf. univ. dr. Marcel Roman. Întâlnirea a avut loc în Copou, în Corpul A al Politehnicii ieșene, unde ambasadorul și delegația sa au vizitat cele două bijuterii arhitecturale ale TUIASI: Aula Magna „Carmen Sylva” și Biblioteca Universității Tehnice „Gheorghe Asachi”.

În cadrul discuțiilor purtate cu conducerea universității, ambasadorul a explicat că țările noastre trebuie să aibă proiecte în colaborare fiindcă ne leagă o regiune comună de dezvoltare, o istorie care este în multe puncte asemănătoare, dar și oameni care s-au dezvoltat similar în ambele țări. De aceea acesta a precizat că își dorește o intensificare a schimburilor de studenți în domeniul ingineriei, în special în zonele care se află acum în curs de dezvoltare, precum construcțiile și ingineria civilă.

Mai mult, un proiect concret vizează deschiderea la TUIASI și la universitățile similare din Macedonia de Nord a unor librării de carte tehnică. Cel mai ambițios proiect ar fi cel de deschidere la Iași, în cadrul Politehnicii, a unui lectorat în limba macedoneană pe zona tehnică. Toate aceste proiecte urmează să fie dezvoltate și evaluate în cadrul unor vizite ulterior realizate de către reprezentanți ai ambasadei la Iași.

De altfel, toate aceste activități vor fi intermediate de viitorul consul onorific al Macedoniei de Nord la Iași, despre care ambasadorul a spus că este posibil să fie chiar un absolvent al TUIASI.

Conducerea universității și-a arătat deschiderea către aceste proiecte și s-a angajat să participe la discuții următoare pentru a vedea cum vor putea fi implementate.

TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.