Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) este una dintre cele două universități din România, alături de Academia de Studii Economice din București, care au fost invitate să își prezinte proiectele de succes desfășurate în domeniul internaționalizării, la conferința „Erasmus+ în învățământul superior: un pas dincolo de mobilitate”.
Conferința este organizată în perioada 10 – 12 octombrie la București, de către Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP) în colaborare cu Oficiul Național Erasmus+ (NEO) din Republica Moldova, iar din partea universității participă prof. univ. dr. ing. Irina Lungu, prorector responsabil cu internaționalizarea.
În deschiderea evenimentului, cei 130 de participanți, reprezentanți ai universităților, prorectori, directori și membri ai Biroului de Relații Internaționale s-au întâlnit cu reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, Ministerului Educației Naționale, Consiliului Național al Rectorilor, ai ANPCDEFP și NEO.
„Internaționalizarea la TUIASI prin programele finanțate prin Fondurile de Dezvoltare Instituțională din 2016, 2017 și 2018 a convins prin diversitatea activităților adresate studenților, profesorilor și administrației și în mod colaborativ și stimulativ educației, cercetării, digitalizării, calității, promovării și dezvoltării personale pe baza experiențelor internaționale acasă și în străinătate. Munca de echipă este esențială, internaționalizarea influențează și în același timp se bazează pe implicarea personală a fiecăruia din TUIASI. Ajungem de fapt la încrederea că acesta este drumul potrivit și pentru dezvoltare și performanță în egală măsură pentru tineri și pentru cei cu carieră consolidată”, a spus prof. univ. dr. ing. Irina Lungu.
Mesajele de susținere, colaborare și apreciere a activităților de internaționalizare prin programul Erasmus+ și dincolo prin alte finanțări, inclusiv prin Fondul de Dezvoltare Instituțională – Domeniul D2 – Internaționalizare, au fost transmise de Ligia Deca, consilier al Administrației Prezidențiale, prof. univ. dr. Ion Ciucă, de la Direcția Generală a Învățământului Superior din cadrul Ministerului Educației Naționale, de Doina Usaci, de la Direcția Politici în domeniul Învățământului Superior din Ministerul Educației, Culturii și Cercetării din Republica Moldova, de Ovidiu Folcuț, vicepreședinte al Consiliului Național al Rectorilor din România și de Cristina Gherman, administrator al Oficiului Național Erasmus+ din Moldova.
După sesiunea de deschidere, prima temă abordată a fost Finanțarea Internaționalizării Universităților prin programul FDI – D2 – Internaționalizare. Prezentarea programului FDI a fost făcută de Remus Nica, de la Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării și Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior, urmând prezentări a două proiecte apreciate la nivelul României ca fiind de succes, cele ale ASE București și TUIASI.
„Realizările noastre au răspuns unor nevoi de completare a unor competențe didactice, digitale, colaborative și de comunicare, de suport și diseminare a unor rezultate recente în domeniul cercetării, de amplificare a vizibilității TUIASI și de promovare, în egală măsură, digitală și prin participare directă, a ofertei educaționale. «Mâine» poate fi destul de incert ca nevoie a anumitor profesii; doar fiind «prezenți» în această societate globalizată, conștienți de ceea ce ne unește și ne motivează, ne putem dezvolta alocând internaționalizării noastre aceeași importanță ca și devenirii propriilor noștri copii”, a completat prof. univ. dr. ing. Irina Lungu.
Sesiunile pe grupuri de lucru sunt orientate pe împărtășirea bunelor practici pentru toate categoriilor de proiecteErasmus+, Strategic Partnerships, Capacity Building, Knowledge Alliances, Jean Monnet, Sector Skills Alliances etc.