loader image

Două medalii de aur și un premiu special pentru cercetătorii TUIASI la unul dintre cele mai vechi saloane de invenții din lume, organizat în Croația

Cercetătorii de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) au obținut două medicalii de aur și un premiu special la Salonul Internațional INOVA, care a avut loc la Zagreb, Croația, între 16 – 19 octombrie 2024. La salonul de invenții, considerat a fi unul dintre cele mai vechi din lume, a participat o delegație a României, sub egida Forumului Inventatorilor Români, condusă de conf. univ. dr. ing. Andrei Victor Sandu, de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI).

Delegația României a prezentat 31 de invenții la cea de-a 48-a ediție a salonului, ele fiind realizate de cercetători de la mai multe universități din țară. Pe lângă cei de la TUIASI, au fost prezenți profesori și cercetători cu invenții de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, cât și Institutul ICECHIM din București, Institutul INOE 2000 și școala Paradis Internațional College din Iași.

Cele două proiecte pentru care TUIASI a obținut medalii de aur sunt:

  • Ecologic geopolymer based on thermoelectric power plant ash and glass powder from recycled wastes for applications in the field of buildings materials and obtaining procedure
  • Jacuzzi system for thermalism with hydro-/air-massage and halochamber treatments with solions

În același timp, conf. univ. dr. ing. Andrei Victor Sandu a primit un premiu special – Ambassador Award – pentru întreaga cariera dedicată promovării creativității tehnice.

La manifestarea din Croația au fost expuse peste 400 de inovații din 20 de țări. Iar în urma evaluării invențiilor și a proiectelor expuse au fost oferite mai multe medalii de aur, argint, cât și mai multe premii speciale din partea organizatorilor.

„Ca o tradiție în cadrul acestor saloane, delegația României a organizat o mică festivitate pentru recompensarea unor inventatori și promotori ai inovării, moment în timpul căruia au fost degustate produse românești. Într-un context global marcat de inovație și diversitate culturală, România se afirmă ca un pol important al creativității. Este important de menționat că Salonul de la Zagreb a fost, pentru TUIASI, punctul de plecare al unor discuții, pe 11 noiembrie 2011, între dr. Andrei Victor Sandu și dr. Mohd Mustafa Al Bakri Abdullah, care au condus la o colaborare științifică deosebită cu Universiti Malaysia Perlis. Acest parteneriat are ca rezultat publicarea a peste 200 de articole științifice până în prezent. Chiar invenția realizată în colaborare TUIASI – UniMAP Malaysia (geopolimer ecologic) a obținut medalia de aur”,

au precizat reprezentanții TUIASI care au participat la eveniment

Delegația României a primit următoarele premii speciale:

  • Ambassador Award – Andrei Victor Sandu – pentru toata cariera dedicată promovării creativității tehnice;
  • Ambassador Award – Premiul Wiipa – Paradis International College Iași;
  • Medicine Award – colectivul condus de prof. univ. dr. ing. Mihail Aurel Titu (ULBS)
  • Engineering Award – echipa condusă de profesorii Iulian Antoniac și Augustin Semenescu (pentru realizări în domeniul ingineriei materialelor) (UPB)
  • Energy Award – echipa reprezentată de prof. univ. dr. ing. Constantin Ungureanu (USV)
TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.