Una dintre cele două echipe de volei cu care Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași a participat la competiția UMFiada 2018, Iași, ediția a II-a, organizată de Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași (UMF), disciplina Educație Fizică, a ieșit pe prima poziție. Evenimentul s-a desfășurat între 1 și 4 noiembrie, iar printre parteneri a fost și Comitetul Olimpic și Sportiv din România.
Dacă prima poziție a fost ocupată de TUIASI, locurile al II-lea și al III-lea au fost adjudecate de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava cu două echipe, în timp ce la competiție au mai fost înscrise cinci echipe de la UMF, una de la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, una de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și una de la Facultatea de Educație Fizică și Sport a Universității „Alexandru Ioan Cuza”.
Competiția s-a desfășurat după un sistem eliminatoriu până când au rămas în runda finală trei echipe care au jucat câte un meci între ele. Echipa câștigătoare a TUIASI a câștigat ambele partide cu 2-0 la seturi.
„Coordonez de mult timp echipa la nivel de universitate, am participat cu ei și la campionate universitare naționale de trei ori la rând, am câștigat când a fost cupa cu aceeași copii, ei au participat și la concursul național sportiv unde au luat locul 1 în mai 2016. Este o echipă sudată, chiar dacă mai termină facultatea dintre ei și vin alții în loc.În fiecare an are loc o schimbare de garnitură, cam doi-trei pleacă și vin alții noi. Și acum am doi care sunt la master, unul în anul I și celălalt în anul al II-lea”, a declarat lect. univ. dr. Ionică Știrbu, antrenorul echipei de volei.
Componența echipei câștigătoare a Universității Tehnice este următoarea:
- Alina Georgiana Mardare – Facultatea de Automatică și Calculatoare, anul al III-lea
- Raluca Maria Nemesniciuc – Facultatea de Automatică și Calculatoare, anul al III-lea
- Marian Alexandru Pîrlea – Facultatea de Construcții de Mașini și Management Industrial, anul al IV-lea
- Ana Maria Delescu – Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației, anul al IV-lea
- Simona Diana Filip – Facultatea de Automatică și Calculatoare, anul al IV-lea
- George Daniel Sandu – Facultatea de Automatică și Calculatoare, master anul al II-lea
- Iulian Huștiuc – Facultatea de Mecanică, master anul I
- Valentin Parlog – Facultatea de Automatică și Calculatoare, anul al III-lea