loader image

Profesorii Politehnicii ieșene, membri în echipe europene ce vor coordona teze de doctorat pe domenii legate de securitatea cibernetică și socială

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) realizează formalitățile pentru aderarea la Școala Doctorală Europeană în domeniul Politicii Comune de Securitate și Apărare, unde va trimite profesori cu rol de mentor și supervizor în echipe care vor coordona teme comune de cercetare pe securitatea europeană și apărare.

Școala Doctorală, coordonată de către Colegiul European de Securitate și Apărare, oferă un program suplimentar de training specializat, pe lângă activitatea desfășurată de doctoranzi la universitățile din țara din care provin, și poate oferi sprijin pentru teze inter și pluridisciplinare pe șapte domenii.

TUIASI va sprijini desfășurarea activității acestei instituții cu formatori pe cinci dintre aceste domenii, care vizează mai multe subcategorii, de la noile tehnologii, securitate, tehnologia informației, calculatoare, infrastructură, personal și logistică de apărare, industria și capacitățile de apărare, guvernare, management, economie și finanțe din domeniul apărării etc.

„Este firesc ca o universitate tehnică, în principal una care are expertiza și infrastructura adecvată acestei expertize, să fie inclusă într-un organism european de o asemenea anvergură și importanță strategică pentru securitatea societății, sub toate aspectele ei. Chiar la o analiză rapidă a celor șapte domenii, se poate observa că Politehnica ieșeană poate contribui la cinci dintre acestea prin mentorii sau coordonatorii studiilor doctorale din domeniile asociate”

a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rector al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași

Funcționarea Școlii Doctorale Europene în domeniul Politicii Comune de Securitate și Apărare permite oferirea de sprijin și pentru studenții doctoranzi care și-au început deja proiectul de cercetare, dacă lucrează în domeniile de interes pentru școala doctorală. Aceștia vor fi pregătiți de echipe formate atât din coordonatori de teze doctorale acreditați la nivel național, însă conducerea doctoratelor se va desfășura strict în baza legislației naționale din statul membru UE de unde provine candidatul, cât și din mentori, care pot fi cadre didactice specializate pe anumite domenii care nu au obținut calitatea de coordonator de doctorate conform legislației naționale.

Apartenența noastră la acest organism confirmă abordarea noastră actuală, din punct de vedere academic, a problemelor acute care privesc securitatea cibernetică, securitatea socială sub toate aspectele, prevenirea conflictelor și asigurarea unui management, pe diferite niveluri, care să evite crizele sociale . Această abordare nouă se regăsește în programele de masterat, programele postuniversitare și în programele doctorale, realizate în majoritatea lor în parteneriat cu organisme specializate în aceste direcții. În acest mod, vom extinde aria cooperării și la nivel european și sunt convins că aportul Politehnicii ieșene va fi unul consistent și va fi apreciat”


a mai specificat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval

Următoarea întâlnire plenară, cea de-a opta, a Școlii Doctorale Europene în domeniul Politicii Comune de Securitate și Apărare va fi organizată la Bruxelles în perioada 4-5 martie 2019.

TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.