loader image

Un proiect al Facultății de Automatică și Calculatoare, desemnat cel mai inovativ din Europa

O echipă de cercetători de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a fost premiată la competiția ICT 2018: Imagine Digital – Connect Europe pentru proiectul Sound of Visionconsiderat a fi unul dintre cele mai inovative proiecte din întregul continent finanțate din fonduri europene.

Competiția organizată de Comisia Europeană a avut loc la începutul lunii decembrie la Viena, iar proiectul echipei ieșene a fost selectat din alte peste 1.000 de proiecte din categoria „Tech for Society”. Astfel, proiectul Sound of Vision s-a remarcat ca fiind cea mai bună inovație în categoria respectivă, mai fiind alte trei categorii premiate. „Noi am câștigat categoria, fiind considerat cel mai bun proiect de inovare conform unui juriu de experți din domeniu. În finală am ajuns prin vot public, votând toată Europa, dar în finală ne-am prezentat proiectul în fața unui juriu de patru experți”, a precizat Simona Caraiman, coordonator al proiectului din partea TUIASI.

Proiectul de cercetare Sound of Vision a fost gândit pentru a rezolva problemele nevăzătorilor în a se orienta în mediul înconjurător prin folosirea tehnologiei moderne, și nu doar cu baston sau câine ghid. Astfel, a fost creat un dispozitiv care transmite nevăzătorului informații sonore și haptice despre lumea din jur, ajutându-l nu doar să se deplaseze, ci îl informează despre punctele de interes din vecinătatea sa. Sound of Vision se adresează atât persoanelor complet nevăzătoare (persoanele care s-au născut fără vedere dar și cele care au văzut la un moment dat și acum nu mai pot vedea), cât și celor care mai au resturi de vedere, sistemul fiind configurabil în funcție de aceste categorii. 

Proiectul s-a derulat pe o durată de trei ani, iar finanțarea de patru milioane de euro este de la Comisia Europeană. Echipa din Iași a fost condusă de profesorul Vasile-Ion Manta, iar coordonatorul științific al proiectului este Simona Caraiman, ambii de la Facultatea de Automatică și Calculatoare de la TUIAȘI.

ICT 2018 a avut loc la Viena în perioada 4-6 decembrie 2018. Evenimentul de cercetare și inovare a atras 4.800 de vizitatori și s-a axat pe prioritățile Uniunii Europene în transformarea digitală a societății și a industriei. Participanții au avut ocazia de a-și împărtăși experiența și viziunea asupra Europei în epoca digitală.

TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.