Cod CEEPUS: CIII-RS-1012-03-1718
Titlu: Building Knowledge and Experience Exchange in CFD
Deadline: 15 Iunie 2018 pentru anul academic 2018 – 2019, semestrul I (lunile octombrie, noiembrie, decembrie)
Scopul mobilităţii: stabilirea de contacte în domeniul simulărilor tip CFD folosind programe comerciale (ex: Ansys, Comsol) sau de tip Open-Foam, îmbunătăţirea gradului de cunoaştere şi de învăţare a lucrului cu acest tip de programe, finalizarea lucrărilor de dizertaţie sau licenţă, precum şi doctorat.
Publicul ţintă: studenţi la cursurile de licenţă, master, doctorat
CEEPUS este o rețea universitară de mobilități cu tradiție în spațiul central european care finanțează mobilități ale studenților și cadrelor didactice. România este membră CEEPUS din 1998.
Bursele CEEPUS sunt acordate de către țara gazdă a mobilității, la nivelul național stabilit prin lege.
Beneficiarii burselor acceptaţi la universităţile solicitate din România primesc pe perioada şederii la universitatea-gazdă următoarele facilităţi:
a) pentru cei care efectuează studii universitare de licenţă se acordă o bursă lunară în cuantum egal cu echivalentul în lei al sumei de 120 euro, la cursul comunicat de Banca Naţională a României pentru ultima zi a lunii precedente;
b) pentru cei care efectuează studii universitare de masterat, doctorat şi postdoctorale se acordă o bursă lunară în cuantum egal cu echivalentul în lei al sumei de 150 euro, la cursul comunicat de Banca Naţională a României pentru ultima zi a lunii precedente;
Mai multe informaţii sunt disponibile la:
precum şi descrierea reţelei CEEPUS CIII-RS-1012-03-1718 la:
Persoane de contact:
Coordonator reţea CEEPUS CIII-RS-1012-03-1718:
Prof. Siniša Bikić, Ph.D.
University of Novi Sad
Faculty of Technical Sciences
Department of Energy and Process Engineering
e-mail: bikic.sinisa@tuiasi.rogmail.com
Coordonator partener CEEPUS CIII-RS-1012-03-1718:
prof.dr.habil.ing. MINEA ALINA ADRIANA
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi
Facultatea Ştiinţa şi Ingineria Materialelor
e-mail: alina.minea@tuiasi.royahoo.com; aminea@tuiasi.rotuiasi.ro