loader image

S-au deschis înscrierile la Innovation Labs 2018 pentru București, Cluj-Napoca, Iași, Sibiu și Timișoara

Acceleratorul Innovation Labs 2018 invită tinerii pasionați de tehnologie și inovare digitală să își pună ideile în mișcare în Hackathoanele și programele de mentorat organizate în București, Cluj-Napoca, Iași, Sibiu și Timișoara.

Înscrierile sunt deschise studenților și tinerilor care își doresc să trăiască experiența dezvoltării unui produs tech alături de mentori de top, antreprenori și specialiști în ICT și business. Programul, care se va desfășura între 3 martie și 21 mai 2018, este organizat de către Asociația Tech Lounge cu sprijinul Orange, Carrefour, BRD Groupe Société Générale, Continental, OMV Petrom precum și The Romanian-American Foundation ca partener strategic.

Innovation Labs 2018 urmărește 7 direcții de dezvoltare: Agriculture, Cyber-Security, Fintech, Health & Lifestyle, Retail, Smart Cities și Smart Mobility. Tinerii pornesc de la o idee pe care o rafinează în cadrul programului de mentorat și o transformă treptat într-un prototip viabil și persuasiv, cu aplicații în piață.

Noutatea ediției din acest an este verticala de fintech susținută de BRD Groupe Société Générale, prin care vom căuta și vom aduce la viață idei ce vor modela viitorul industriei de banking și tehnologii financiare. O altă oportunitate introdusă în 2018 este direcția de Smart Mobility, susținută de Continental, pentru a energiza servicii digitale sau tehnologii inovative, născute din conectarea vehiculelor la internet, ce fac mobilitatea bunurilor sau persoanelor mai sigură, mai eficientă, mai inteligentă și mai accesibilă. Direcția Smart Cities, susținută de Orange, aduce în prim plan tehnologii și idei ce revoluționează modul în care interacționăm cu infrastructura orașelor viitorului. Direcția de Retail, sustinută de Carrefour, ca lider al inovației în domeniu, experimentează tehnologii digitale disruptive pentru a îmbogăți experiențele clienților și a deschide noi direcții transformative în industria de vânzări. 

Innovation Labs – din 2013 până în prezent

Acceleratorul Innovation Labs se află anul acesta la a 6-a ediție. În cei 5 ani de activitate, 180 de echipe și peste 1000 de participanți au trăit experiența de dezvoltare a propriului produs și de mentorat în ecosistemul de startup-uri tech, în 5 orașe din România.

Printre echipele de succes ale Innovation Labs se numără:

  • Fullscreen Digital (2014) – start-up specializat pe marketing digital, actualmente una din companiile lider de piață din România;  soluția este inclusă în portofoliul B2B al Orange România și în proiectul pilot dezvoltat de Orange în cadrul Smart City Alba Iulia 2018;
  • CODA Footprint  (2015) – o soluție de securitate cibernetică inovativă pentru corporații, bazată pe crearea unei amprente digitale care permite identificarea rapidă a riscurilor, eliminarea vulnerabilităților și comunicarea eficientă între manageri și experții tehnici; în prezent are clienți activi la nivel național  și se concentrează pe expansiunea internațională și dezvoltarea de noi funcționalități;
  • Avocatoo (2016) – blog juridic în care juriști, studenți, avocați, consilieri juridici și profesioniști ai dreptului creează și distribuie conținut interactiv; JURIO by Avocatoo este o platformă de căutare care înglobează documente judecătorești; 
  • ENTy (2016)  – senzor medical pentru  specialiștii din ORL & neurologie, echipă câștigătoare a concursului internațional Microsoft Imagine Cup, Seattle 2016;
  • Visage Cloud (2017) – API pentru detectarea și identificarea facială, bazat pe o rețea neurală. Produsul poate fi încorporat în diferite alte soluții ce urmăresc personalizarea serviciilor, inclusiv în cadrul spațiilor comerciale sau în cadrul aplicațiilor specifice direcției de Retail, susținută de către Carrefour;
  • uRADMonitor (2016) – sistem distribuit de senzori de mediu cu impact la nivel global, prezent în peste 45 de țări; inclus în proiectul pilot dezvoltat de Orange în cadrul Smart City Alba Iulia 2018;
  • Pentest-Tools.com (2017) – serviciu online ce permite utilizatorilor cu un nivel mediu sau ridicat de competențe tehnice să își testeze singuri securitatea unui site. Pentest-Tools este deja o soluție activă, aflată în plină dezvoltare privind elaborarea unor noi teste și funcționalități și participă la prima ediție a programului de accelerare Orange Fab Romania; Serviciul este integrat în platforma https://bis-threatmap.orange.ro/;
  • Taraba Virtuala (2017) – o aplicație ce conectează micii fermieri cu persoanele interesate de cumpărarea produselor agricole direct de la producător. Soluția este câștigătoare a premiului Chivas Venture România;
  • Grid Watcher (2017) –  serviciu care permite identificarea unor anormalități în furnizarea serviciilor de energie, pornind de la datele furnizate de senzori și utilizând un sistem de comunicare în timp real;
  • Qivee (2017) – încărcătorul wireless dezvoltat de către echipa Qivee, parte a verticalei Smart Cities, susținută de Orange, facilitează încărcarea simultană a telefoanelor și dispozitivelor multiple, eliminând astfel căutarea prizelor.

Structura acceleratorului Innovation Labs 2018

Innovation Labs este structurat în trei etape: Hackathon, Boost Day și Demo Day.

Hackathon-ul inițial, de 24 de ore, este un eveniment incitant ce oferă tinerelor echipe șansa de a-și contura mai clar ideile, de a le susține în fața juriului și a publicului, de a obține feedback de la mentori din ecosistemul inovării digitale și de a-și consolida echipa. Cele mai bune echipe vor continua să își dezvolte produsele în cadrul programului de mentorat din martie până în mai, prin întâlniri săptămânale cu specialiști de top din industria ICT și din business. Împreună cu mentorii, tinerii își vor consolida și își vor testa prototipul inițial pentru a obține un produs funcțional și atractiv. Echipele își prezintă prototipurile finale pe 21 mai la Demo Day, în fața juriului, potențialilor investitori, parteneri și mass mediaDemo Day aduce împreună oamenii ce creează, în startupuri proprii sau în companii de vârf, tehnologii captivate, deschizând conversații și oportunități. Evenimentul final al Innovation Labs deschide un nou început pentru echipele participante, prin șansa de a câștiga atenția unor finanțatori, parteneri și noi utilizatori.

  • 12 februarie – 1 martie 2018: Perioada de înscrieri pentru Hackathonul din București;
  • 3 – 4 martie 2018: Hackathonul din București, în cadrul Universității POLITEHNICA din București;
  • 12 feb – 8 martie 2018: Perioada de înscrieri pentru Hackathoanele din Cluj-Napoca, Iași, Sibiu și Timișoara;
  • 10– 11 martie 2018: Hackathoanele din Cluj-Napoca, Iași, Sibiu și Timișoara.

Înscrierea la Hackathon se poate face accesând www.innovationlabs.ro/register. Participații la programul Innovation Labs vor avea acces la tehnologii cutting-edge oferite de către partenerii programului: www.innovationlabs.ro/tech. 

Cătălin Scripcariu, Program Manager Innovation Labs Iași: „Innovation Labs este în Iași singurul program care are grijă ca ideea ta să se dezvolte și dincolo de entuziasmul primului pitch. Fiecare echipă din program are parte de mentorat și pregătire continuă timp de 10 săptămâni, cu acces la expertiza specialiștilor  și susținerea  noastră pentru depășirea fiecărei probleme întâmpinate.

Practic, e ca atunci când înveți să mergi pe bicicletă, doar că pe lângă pedalat înveți să îți construiești bicicleta, să îi convingi pe alții de calitățile ei, să o promovezi și să o vinzi, sau să oferi servicii de mentenanță și reparații pentru ea. E o aventură din care ieși cu alte metode de a naviga lumea.”

Răzvan Rughiniș, co-fondator Innovation Labs: „Innovation Labs este o experiență intensă. Pentru participanți, regulile jocului se schimbă: timp de trei luni nu mai gândești ca un student sau ca un angajat, ci ca un inovator și antreprenor. Provocările sunt alese chiar de tine, iar echipele au primul și ultimul cuvânt în orientarea produsului lor. În același timp, este o experiență de comunicare directă cu mentorii, profesioniști de vârf cu istorii personale impresionante în business și industria IT&C, extinzându-ți astfel rețelele profesionale mult dincolo de cercul imediat al cunoștințelor. Peste 10% dintre participanții ultimelor ediții s-au întors și a doua sau a treia oară în program, cu produse în stadii sau forme diferite – ceea ce ne bucură de fiecare dată, deoarece este un semn al valorii acestei experiențe și al impulsului de a crea un prototip puternic. Practic, experimentarea dezvoltării unui produs, de la idee la un prototip tangibil și atractiv, pune în valoare studenția și competențele învățate în universitate și după, ducându-le la un nou nivel. Unii participanți se întorc și ca mentori – de altfel, avem o comunitate vibrantă de alumni. Suntem în 2018 la a 6-a ediție, cu direcții noi de dezvoltare și cu parteneri puternici din industrie ce sunt alături de noi de la primele ediții. Comunitatea Innovation Labs este pregătită pentru a primi noile echipe, în aventura trecerii de la idee la produs. Vă așteptăm!”

Parteneri și susținători Innovation Labs

Innovation Labs 2018 este un program organizat de Tech Lounge, Simplon, Asociatia Calemis, EduHub și Rosenc cu sprijinul Orange, Carrefour, BRD Groupe Société Générale, Continental, OMV Petrom, precum și The Romanian-American Foundation ca partener strategic, și cu susținerea Fitbit, Microsoft, IXIA, Adobe, Ortec, Bloomberg, Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii (ANIS), împreună cu partenerii academici: Universitatea POLITEHNICA din București, Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, Universitatea Politehnica Timişoara și  Universitatea de Vest din Timişoara.

TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.