loader image

S-a lansat proiectul „SMARTER – Susținerea Mediului Antreprenorial din România prin Tactici Economice Regionale” POCU/82/3/7/106188

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași a demarat în data de 16 ianuarie 2018 proiectul „SMARTER – Susținerea Mediului Antreprenorial din România prin Tactici Economice Regionale” contract POCU/82/3/7/106188 cu finalizare în 15 ianuarie 2021.

Proiectul este cofinanțat prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 Axa prioritară 3 – Locuri de muncă pentru toți, Obiectivul tematic 8 – Promovarea unor locuri de muncă durabile și de calitate și sprijinirea mobilității lucrătorilor, Prioritatea de investiții 8.iii – Activități independente, antreprenoriat și înființare de întreprinderi, inclusiv a unor microîntreprinderi și a unor întreprinderi mici și mijlocii inovatoare, Obiectivul specific 3.7 – Creșterea ocupării prin susținerea întreprinderilor cu profil non-agricol din zona urbană.

Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 11.123.069 lei, din care 11.047.248 lei reprezintă finanțare nerambursabilă.

În contextul în care Regiunea Nord-Est ocupă locul 6 la nivel național în ceea ce privește numărul de companii locale active, deținând 10,66% din numărul total al unităților înregistrate la nivel național și acest număr este un indicator care semnalează intensitatea spiritului antreprenorial dintr-un anumit  teritoriu, proiectului „SMARTER – Susținerea Mediului Antreprenorial din România prin Tactici Economice Regionale” vizează creșterea gradului de ocupare în Regiunea de Dezvoltare Nord – Est prin crearea de noi locuri de muncă în întreprinderi non-agricole din zone urbane, cu accent pe dezvoltarea competențelor și susținerea inițiativelor antreprenoriale.

Categoriile de grupuri țintă vizate au fost stabilite prin aplicarea unui formular de identificare a nevoilor antreprenoriale și astfel proiectul SMARTER se adresează persoanelor cu statut de angajat, studenților, antreprenorilor, șomerilor și persoanelor inactive.

Prin implementarea proiectului se așteaptă obținerea următoarele rezultate:

– Creșterea gradului de ocupare prin intermediul înființării a 47 de noi firme și implicit crearea a minim 94 de noi locuri de muncă;

– Îmbunătățirea competențelor antreprenoriale prin intermediul unui program de formare antreprenorială acreditat, la care vor participa 384 de persoane cu vârsta de peste 18 ani domiciliate în Regiunea de Dezvoltare Nord-Est;

– Promovarea culturii antreprenoriale prin intermediul a 12 workshop-uri de informare și promovare, un workshop de diseminare a bunelor practici  precum și elaborarea unei propuneri de politici publice de susținere

Informațiile la zi privind progresul proiectului pot fi consultate pe site-ul proiectului www.smarter.tuiasi.ro. Pentru informații suplimentare despre derularea proiectului vă rugăm să contactați Facultatea de Textile-Pielărie și Management Industrial la tel./fax 0232 230 491 sau tel.0722226321, e-mail idulgheriu@tuiasi.rotex.tuiasi.ro,  persoană de contact dr.ing. Ionuț Dulgheriu – manager de proiect.

TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.