loader image

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași a intrat pentru al treilea an la rând în cel mai elitist clasament internațional – Top Shanghai 500

Cercetarea în domeniul Ingineriei chimice aduce Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) pentru al treilea an la rând într-unul dintre cele mai prestigioase și elitiste clasamente universitare realizate la nivel mondial – Academic Ranking of World Universities, cunoscut mai ales sub numele de Top 500 Shanghai.

Mai exact, este vorba despre o versiune a clasamentului internațional care realizează, începând din 2017, o ierarhizare la nivel mondial a diferitelor domenii de studiu existente în lumea academică. În 2017, TUIASI se afla în primele 500 de universități ale lumii în domeniul matematicii aplicate, fără a avea o facultate de profil în acest sens, iar de anul trecut TUIASI a pătruns între primele 500 universități ale lumii în domeniul ingineriei chimice, cu rezultatele colectivului uneia dintre cele mai de tradiție facultăți, recunoscută la nivel internațional pentru activitatea de cercetare desfășurată la Iași – Facultatea de Inginerie Chimică „Cristofor Simionescu”.

Anul acesta, Politehnica ieșeană se păstrează la același nivel ca anul trecut, pe una dintre pozițiile dintre 301-400, alături de instituții de învățământ superior puternice, atât la nivel european, cât și mondial. Conform celor care întocmesc clasamentul, universitățile clasate într-un interval (fie că e vorba de 50-75 sau de 400-500) sunt prezentate în ordine alfabetică.

„Menținerea noastră pentru al treilea an consecutiv în topul Shanghai, pe poziția corespunzătoare locurilor 301-400, confirmă valoarea cercetării și educației în inginerie chimică din Politehnica ieșeană. Anul acesta Ministerul Educației Naționale a acordat fiecărei universități prezente în acest top fonduri pentru susținerea și dezvoltarea domeniilor menționate, ceea ce cred că va facilita accesul pe o poziție superioară. În același timp, sunt convins că universitatea noastră va fi inclusă și cu alte domenii, cu atât mai mult cu cât, în ceea ce privește rezultatele cercetărilor interdisciplinare, suntem în primele 25 de universități la nivel mondial”,

a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI.

Pe prima poziție în analiza universităților performante în domeniul ingineriei chimice se află aceleași trei universități ca în anul precedent, și anume Massachusetts Institute of Technology (MIT), Stanford University și Tianjin University

Unul dintre motivele pentru care acest clasament este apreciat la nivel internațional este acela că pune accentul pe componenta cercetării științifice pentru a trasa linii clare între instituții de același profil. Clasamentul realizat din 2009 de ShanghaiRanking Consultancy a fost publicat pentru prima oară în 2003 și a venit ca o inițiativă din zona asiatică pentru a determina care este poziționarea universităților din China în raport cu cele mai performante din lume, însă a devenit unul dintre cele mai respectate instrumente de ranking universitar.

Sunt folosiți șase indicatori pentru clasificarea universităților: numărul de alumni sau membri ai colectivului academic care câștigă Premii Nobel sau medalii Fields, care este și unul dintre cele mai contestate criterii, numărul celor mai citați cercetători, selectați de Clarivate Analytics, numărul articolelor publicate în reviste științifice, numărul articolelor indexate în Science Citation Index și performanța în cercetare a unei universități raportată la numărul de profesori și de cercetători.

În fiecare an sunt analizate circa 1.200 de universități, însă în Top 500 sunt publicate doar cele mai bune 500. De când a fost introdusă analiza domeniilor de studiu și investigația celor care realizează rankingul a fost extinsă asupra mai multor universități din lume.

TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.