Senatul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a acordat titlul de Doctor Honoris Causa profesorului universitar doctor Antonio Marzocchella, de la Universitatea „Federico II” din Napoli, Italia, în cadrul unei ședințe festive care a avut loc luni, 16 septembrie, în Sala de Conferințe a TUIASI, de la ora 11.00.
Ședința a fost condusă de conf. univ. dr. ing. Tania Hapurne, președintele Senatului, care a precizat, în deschiderea evenimentului, că universitatea are marele privilegiu de a-l primi în comunitatea academică pe cunoscutul profesor Antonio Marzocchella, specialist în sisteme chimice și biotehnologie.
„Acest titlu reprezintă cea mai înaltă distincție oferită de Senatul TUIASI personalităților care s-au remarcat într-o activitate deosebită și au realizări remarcabile în domeniul cercetării științifice, în domeniul didactic și care au avut contribuții importante în dezvoltarea relațiilor cu universitatea noastră. Propunerea aparține Facultății de Inginerie Chimică și Protecția Mediului «Cristofor Simionescu» și a fost analizată de o comisie de specialiști numită prin decizia rectorului”
a punctat președintele Senatului în discursul său
Antonio Marzocchella este profesor de Sisteme Chimice și Biotehnologice în cadrul Facultății de Inginerie, Departamentul de Inginerie Chimică, Materiale și Producție Industrială din Universitatea „Federico II”, Napoli, Italia (L’Università degli Studi di Napoli „Federico II”) fondată de împăratul Frederic al II-lea al Sfântului Imperiu Roman la 5 iunie 1224, fiind una dintre primele universități din lume și cea mai veche universitate laică. Unul dintre cele mai renumiți studenți ai acestei universități a fost teologul și filosoful Toma de Aquino.
Prof. univ. dr. ing. Irina Lungu, prorector responsabil cu relațiile internaționale la TUIASI, care a participat la eveniment și în calitate de reprezentant al conducerii universității, a vorbit despre diferitele dimensiuni ale parteneriatului inițiat între cele două universități, susținut de eforturile profesorului Antonio Marzocchella.
„Nu există dimensiune a parteneriatului nostru care să nu fie atinsă în relația dintre cele două universități. Prin oferirea acestui titlu, inima dumneavoastră va fi împărțită în două părți, una dintre ele și la Iași. Cu siguranță că veți mai primi acest titlu, de aceea sper că inima dumneavoastră are destule compartimente pentru a primi pe toată lumea”
a subliniat prof. univ. dr. ing. Irina Lungu
Cea mai strânsă legătură cu profesorul italian a avut-o prof. univ. dr. ing. Maria Gavrilescu, aceasta fiind și cea care a citit Laudatio în care au fost prezentate atât realizările personale ale profesorului, cât și cele profesionale. Aceasta a subliniat că profesorul Antonio Marzocchella se distinge în comunitatea academică internațională prin contribuțiile în elaborarea, dezvoltarea şi coordonarea de cercetări în domeniile inginerie chimică, biotehnologie industrială şi biotehnologia mediului înconjurător.
A publicat peste 250 lucrări ştiinţifice, din care peste 70% în jurnale cu factor de impact mediu-mare (peste 1.800 citări, H=24, în Web of Science). Este autor al unor brevete de invenție care aduc contribuții substanțiale la optimizarea proceselor, perfecționarea echipamentelor și aplicarea tehnologiilor curate. De asemenea, a coordonat proiecte naționale și europene în care Universitatea „Federico II” din Napoli este coordonator sau partener și a desfășurat activități multiple ca cercetător invitat la instituții academice și de cercetare din întreaga lume.
„Ne bucurăm că sunteți aici, alături de noi, în acest moment foarte important pentru viața universității noastre. Momentul acesta este rezultatul unei colaborări foarte bune pe care am avut-o de-a lungul anilor. Vreau să vă mulțumesc, să vă felicit și să vă invit să muncim împreună să extindem acest parteneriat, de data aceasta în calitate de coleg al nostru”
a precizat prof. univ. dr. ing. Maria Gavrilescu
După momentul decernării diplomei și medaliei aniversare a universității, profesorul Antonio Marzocchella a făcut o scurtă prezentare a universității sale și a relațiilor întemeiate și dezvoltate cu TUIASI în decursul anilor. Acesta a mulțumit comisiei care a luat decizia de a acorda titlul de Doctor Honoris Causa și a spus că este o plăcere și o bucurie să primească această distincție.
„Am vorbit în această dimineață și am încercat să răspundem la întrebarea, de ce am primit eu acest titlu? Cred că este și un semn al vârstei, că devin mai bătrân. Dar vârsta crește oportunitatea de a întâlni oameni cu mintea deschisă în toată lumea”
a subliniat profesorul Antonio Marzocchella
Comisia de evaluare a fost alcătuită din:
- prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi;
- prof. univ. dr. ing. Teodor Măluțan, decanul Facultății de Inginerie Chimică și Protecția Mediului „Cristofor Simionescu”, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi;
- prof. univ. dr. ing. Carmen Teodosiu, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi;
- prof. univ. dr. ing. Maria Gavrilescu, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi
- prof. univ. dr. habil. ing. Irina Volf, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi
- prof. univ. dr. ing. Anca Irina Galaction, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași
- prof. univ. dr. ing. Alexandru Ozunu, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca