loader image

Mesajul rectorului universității, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, către comunitatea academică: „Am simțit mai puternic ca oricând responsabilitatea și implicarea tuturor”

Dragi colegi, traversăm cu toții o perioadă pe care nicio generație nu ar trebui să o trăiască. O perioadă la care s-a ajuns fără voia noastră, dar care ne impune să fim împreună prin voia noastră.

Din păcate, mandatul acesta a început într-o manieră neașteptat de dură, nedorită. În ultimele două săptămâni am fost nevoiți, de la o zi la alta, să luam decizii neobișnuite, să le adaptăm situațiilor tot mai restrictive. Niciunui coleg implicat într-o poziție de decizie nu i-a fost și nu îi este ușor. Nu ne este ușor să știm că hotărârile noastre perturbă starea normală, dar încercăm să ne protejăm cât mai mult colegii, studenții, universitatea. Viața. Identitatea instituțională. Și șansa de a avea unde să revenim după.

Personal mi s-a părut că au trecut ani în aceste zile. Dar suntem pregătiți să susținem universitatea oricât s-ar prelungi „starea de asediu”, avem resurse umane, avem încredere că și cu ajutorul nostru totul va fi ca înainte.

Dar aceste zile au arătat și solidaritatea noastră. Ele au fost din păcate, însă, motivul care au dărâmat total gardurile dintre noi. Am simțit cum fiecare încearcă să dea un sfat, un ajutor. Mulți, de la multe facultăți și din administrație, s-au implicat ca să ne putem continua activitatea în lumea virtuală, dacă în cea reală nu mai este posibil. Și funcționează. Avem activități didactice reale, cu participanți reali, chiar dacă mediul este virtual. Pot spune, și nu doar din experiența proprie, că această stare dramatică ne-a adus studenții mai aproape atunci când ținem cursuri sau aplicații.

Am simțit solidaritatea noastră și când a trebuit să luam decizii care suspendau o serie de activități normale mai ieri sau care s-ar fi finalizat normal ca mâine. Sincer, indiferent de diferențele de opinii, toate constructive, de dinainte, acum am simțit că nu mai există garduri nici în această privință.

Am simțit mai puternic ca oricând responsabilitatea și implicarea studenților noștri. Deoarece nu poți să reușești în trei zile să evacuezi al doilea campus din țară și să rămâi din 8.000 de studenți cu 80 cazați, cei cu situații imposibil de rezolvat, fără sprijinul, înțelegerea și maturitatea studenților. O maturitate care s-a dovedit încă o dată atunci când, la inițiativa lor, au format echipe de voluntari care să sprijine bătrânii, persoanele cu nevoi și care nu pot face față unor zile care ne încercă din greu.

Nu suntem o universitate care să putem susține medical comunitatea ieșeană. Dar avem oamenii care o pot face altfel. Studenții au dat primul exemplu. Apoi, am alocat hotelul pentru cazarea medicilor din prima linie a luptei cu virusul. Și suntem pregătiți să susținem în continuare această luptă cu mijloacele noastre proprii.

Aceste zile mi-au arătat clar că în realitate nici nu au existat garduri între noi. Probabil că în vremuri normale nu am crezut că ele nu există sau nu am avut îndrăzneala să credem că ele nu există. Acum știu, și știm, că nu au existat niciodată. Sunt sigur că vom trece cu bine de aceste zile sau săptămâni. Știu, pentru că am încredere că fiecare dintre noi vom face ceea ce este mai bine pentru noi, pentru cei din jur, pentru toți ceilalți. Pentru familie, pentru colegi, pentru studenți. Pentru tot ceea ce înseamnă viața noastră firească. 

Vă doresc multă sănătate, multă grijă și să ne revedem în formație completă de aproape 16.000 cât mai repede posibil! Iar când ne vom fi reintrat în firescul cotidian, să nu uităm că am știut să fim solidari și că poate fi o stare de firesc cotidian.

prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval,
rectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași

TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.