loader image

Intrarea în Campusul „Tudor Vladimirescu”, marcată cu un afișaj luminos amplasat pe cel mai mare cămin – T17

Începând cu această săptămână, pe căminul T17, poarta de intrare în Campusul „Tudor Vladimirescu”, de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI), a fost amplasat un banner luminos cu numele campusului studențesc. TUIASI marchează astfel 200 de ani de la revoluția din 1821 a lui Tudor Vladmirescu și împlinește un proiect de suflet al prorectorului Cezar Oprișan, responsabil cu activitatea studenților, care s-a stins din viață în 2018.

Conceptul grafic al semnului luminos de pe căminul T17 a fost realizat de arhitectul Horia Țundrea, cadru didactic al Facultății de Arhitectură „G.M. Cantacuzino”. Acesta a explicat că a încercat să gândească un proiect care să scoată în evidență scrisul, folosindu-se de reperele de semnalistică mai moderne din campus, de la totemurile create după conceputul studenților de la Arhitectură.

„A contat foarte mult scala, că este foarte mare – s-a vrut a fi proporțional cu T17 care este cel mai mare cămin din campus. Astfel că am proporționat compoziția ca să fie lizibil scrisul în primul rând, să iasă din semnalistica actuală a universității: am profitat de ocazie și, păstrând culorile universității, am apelat și la un gri care aduce în actualitate gama de culori. Am încercat să păstrez un stil minimalist”

a explicat Horia Țundrea

Rectorul universității, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, a explicat că a fost o dorință pe care a avut-o la rândul său, de a marca foarte vizibil cel mai mare campus studențesc din Moldova și al doilea ca mărime din țară. Modificarea vizuală vine și în contextul în care, în ultimii ani, în campus au fost modernizate mai multe săli de lectură, dar și spații verzi, fiind transformate în zone moderne, de petrecere a spațiului liber de către studenți.

„În același timp, marcăm 200 de ani de la revoluția lui Tudor Vladimirescu, cel al cărui nume îl poartă acest campus. De altfel, asocierea, fortuită sau nu, între un revoluționar și tinerețea celor care locuiesc în campus este foarte inspirată și merită evidențiată. Cred că și prin montarea acestor litere campusul nostru va deveni vizibil din orice punct al orașului și, simbolic vorbind, din orice parte a țării”

a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval

Pe inscripția luminoasă se regăsește o trimitere la website-ul universității, http://www.tuiasi.ro, și sintagma „campusul tudor vladimirescu”, scris cu litere mici, cu un font creat special cu această ocazie. Arhitectul Horia Țundrea spune că scrisul este înglobat într-o imagine tehnicizată a numelui universității, fiind o trimitere către primii pași care se fac peste tot, în orice domeniu tehnic – trasarea liniilor principale de direcție.

„Folosirea literelor mici este o alegere plastică, dar am constatat, după multe încercări, că scrisul mic, nu cu litere de tipar, generează o compoziție mult mai interesantă. Avem nevoie de un tip de apropiere de oamenii care citesc, să ieșim din convențional și din eticheta pusă de literele mari, una impunătoare. Avem o abordare mai umană, care dorește să aducă universitatea și campusul în primul rând mai aproape de studenți, de comunitate. Campusul nu are un semn pe care l-ai vedea la ușa facultății, ci unul care reprezintă, prin dinamism, studenții”

a completat Horia Țundrea
TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.