Interviu realizat de Adelina Meilie, publicat în revista Opinia Studențească
Prof. univ. dr. Dan Cașcaval este noul rector al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, fiind ales oficial în data de 22 februarie, și numit la începutul lunii martie. El spune că, împreună cu echipa sa de prorectori, vrea să facă din această instituție un loc care să corespundă standardelor europene atît din punct de vedere al pregătirii studenților, cît și din punct de vedere al dotării. Noul rector povestește cu zîmbetul pe buze despre planurile sale și are încredere că vor fi realizate cu succes. Încredere are și în studenții Universității Tehnice și în cercetătorii tineri pe care îi consideră a fi determinați. Simte că trebuie să îi întoarcă instituției ceea ce i-a dat ea de-a lungul anilor, încă de cînd era student aici, de aceea spune că vrea să își folosească energia și experiența pentru ca studenții să fie mulțumiți de universitatea lor.
Încă de cînd învățați la Liceul „Octavian Goga” din Sibiu ați început să vă specializați pe chimie. Ce v-a făcut să vă îndreptați către această specializare?
Mie mi-a plăcut chimia din clasa a șaptea, de cînd am făcut-o pentru prima dată. Poate atît pentru că era spectaculoasă, cît și datorită profesoarei care a știut să ne atragă. Aceasta avea o vîrstă tînără, noi eram copii, și a știut să ne facă să ne placă această materie. Țin minte și acum că am spus că vreau să fac chimie, nu știam dacă era vorba de inginerie sau chimie, dar voiam să fac ceva care să includă chimia. Am dat admiterea, cum era atunci în clasa a noua, la chimie-fizică la Liceului „Octavian Goga”. Întîmplarea a făcut – asta a fost chiar o coincidență – că am avut aceeași profesoară de chimie și la liceu.
Ce altceva v-a mai plăcut în perioada liceului?
Eu am făcut liceul între `79 și `83. Atunci și materiile erau altfel și profesorii erau poate mult mai apropiați de elevi decît acum sau elevii erau mai apropiați de profesori. Mi-au plăcut multe, cam totul îți era interesant. De exemplu, eu am fost o persoană care a învățat și căreia i-a plăcut să învețe lucruri noi, iar pe lîngă chimie și matematică am fost atras de fizică, istorie, geografie. Au fost multe materii care mi-au plăcut, dar erau alte vremuri.
STUDENȚII SE IMPLICĂ DACĂ VĂD CĂ AU O ȘANSĂ SĂ FACĂ CEVA DUPĂ FACULTATE, DACĂ LE ARĂȚI LUCRURI MAI INTERESANTE, NU DOAR SCRISUL PE TABLĂ
Prima funcție pe care ați avut-o în universitate a fost cea de preparator universitar.
În funcție didactică, da. Eu am terminat facultatea în 1989, am fost al doilea din Iași, al patrulea pe țară. De ce spun asta? Pentru că, în `89, încă exista repartiție guvernamentală. Fiind sibian, am ales să lucrez la Vălenii de Munte, undeva la jumătatea distanței, ziceam eu, dintre Iași și Sibiu. Eram căsătorit, aveam fata și familia pe care o am și acum. La Vălenii de Munte am lucrat un an. În 1990, cînd am venit în Iași să-mi iau diploma, m-am întîlnit cu un profesor din facultate care, mai apoi, a fost și profesorul cu care am lucrat cel mai mult, domnul Corneliu Oniscu. Acesta mi-a spus că dorește să înființeze o specializare de inginerie biochimică. Dumnealui încercase să înființeze această specializare în 1980, era prima din țară, dar atunci nu a reușit, așa erau regulile, astfel că mi-a spus că dacă va înființa această specializare are nevoie de mine. Și, într-adevăr, în toamnă m-a solicitat să dau concurs. Pentru că, pe vremea aceea așa era sistemul, am fost doi ani preparator, apoi asistent, conferențiar, profesor.
Dincolo de aspectul de eleganță a acestor alegeri, trebuie să se știe că dedesubt au fost foarte multe elemente care nu au ținut deloc de eleganța academică. Noi nu am vrut să le scoatem în evidență și au rămas acolo.
Și cum vi s-a părut traseul de la acea funcție la aceasta, de rector?
Mie mi s-a părut un traseu foarte normal. Practic, după 13 ani, am ajuns profesor și am avut dreptul de a conduce doctorate. După părerea mea, un traseu absolut normal pentru orice universitate și orice țară dezvoltată. Am fost susținut de profesorul meu, am avut poate și șansa unei specializări noi, deci cu discipline noi pe care eu le-am dezvoltat și le-am creat. La fel și acum, îi susțin pe colegii mei, pe care i-am adus în universitate la fel cum m-a adus profesorul meu atunci. Îi susțin să aibă un traseu cît mai rapid și să le fie recunoscută competența. Este un traseu normal pe baza recunoașterii competenței, nu pe baza vechimii, și așa îl văd pentru toți.
Atîta timp cît ați fost profesor ați observat că nu mai există implicare din partea studenților în activitățile didactice, așa cum susțin mai mulți profesori universitari?
Depinde cum îi atragi. Este adevărat, dar e vorba doar de lipsa de interes a studenților. Copiii vin din liceu un pic mai detașați de școală, sînt alte priorități pentru ei. Dacă reușești să-i atragi, poți să-i implici, dacă ai ce să le oferi. În primul rînd, ei trebuie să vadă că au o șansă să facă ceva după facultate, să le arăți lucruri mai interesante, nu doar scrisul pe tablă, ci să facă experimente, să vadă echipamente, să aibă experiențe noi. Doar așa poți să-i atragi. Dacă îi „recompensezi” cumva, nu în sensul financiar, prin recunoașterea muncii lor, îi iei coautori pe lucrări, dacă le facilitezi accesul, nu numai la infrastructura de cercetare, ci și la angajatori, atunci ei sînt foarte mulțumiți și vin să lucreze. Dacă le arăți și le dai încredere în ei, interesul crește. Asta este problema, încrederea în ei.
Ce credeți că o să-i facă să-și mărească interesul, avînd în vedere faptul că dumneavoastră plănuiți să implicați organizațiile și ligile studențești să promoveze mai mult imaginea universității?
Implicarea studenților în promovarea imaginii universității și în activitățile pe care le presupune, extrașcolare, cele pe care le organizează universitatea, este o altă abordare. Cît am fost decan, am avut o relație foarte bună cu studenții și o am în continuare cu cei repezentanți în Senatul universității. Nu întotdeauna reprezentanții studenților din Consiliu și Senat sînt cei din ligile studenților. Parteneriatul meu cu ei este și natural, pentru că fata mea este un pic mai mare, ca vîrstă, decît studenții de acum și sînt apropiat de ei și ca fire. Studenții pot să facă foarte multe, eu am învățat de la ei un lucru. Ei sînt mult mai apropiați de absolvenții de liceu, de „materia nostră primă”, decît sîntem noi, în sensul că văd lucrurile mult mai apropiate de felul în care le văd absolvenții de liceu. Pot să comunice mult mai pertinent cu ei. Vrînd-nevrînd și diferența de vîrstă și diferența de educație, nu înseamnă că sîntem mai educați, ci de generație, creează niște bariere. Dar studenții pot să ne ajute foarte mult în promovarea universității, tocmai prin această afinitate cu absolvenții de liceu. În ceea ce privește promovarea în mod general a universității, a vizibilității ei, studenții au o imaginație creativă care o depășește pe a noastră, trebuie doar să știm să o „exploatăm” și, de asemenea, să-i facem pe ei să vină la noi cu idei. Au fost sugestii care mie nu mi-au trecut niciodată prin cap pentru un anumit subiect, idei foarte simple și foarte penetrante.
Noul rector al Politehnicii ieșene a fost numit oficial de către Ministerul Educației și și-a ocupat deja funcția.
Aceste idei implică și rețelele de socializare?
Categoric. Eu nu folosesc rețelele de socializare, mie mi se pare o chestiune care ține de intimitatea fiecăruia, e o părere personală. Însă, cu ajutorul lor, pe aceste rețele se pot face lucruri bune pentru universitate, asta este foarte clar, sînt conștient de asta.
EU ȘI ECHIPA MEA SÎNTEM LA VÎRSTA LA CARE AVEM ENERGIA, AVEM EXPERIENȚA ȘI PUTEM SĂ FACEM UNIVERSITATEA SĂ CREASCĂ
Ce v-a determinat să candidaţi pentru funcţia de rector?
Eu sînt în universitatea aceasta de la 18 ani. De fapt, în Iași sînt de la această vîrstă, iar armata am făcut-o tot aici. Cu excepția acelui an în care am fost la Vălenii de Munte, am fost în universitate încontinuu. Am crescut, m-am format aici, am atins un nivel profesional, didactic, științific și mi se pare absolut firesc, și asta este o convingere sinceră de-a mea, că trebuie să întorc universității ceea ce mi-a dat ea. Eu și cu echipa de prorectori pe care o voi susține, sîntem la vîrsta la care avem energia, avem experiența și putem să facem universitatea să fie mai mobilă, mai vizibilă, să crească.
Furtul de indentitate și planul managerial fals au afectat începutul campaniei dumneavoastră?
Clar a fost o intenție neacademică și total neelegantă. La momentul respectiv, a fost pentru mine un șoc pentru că s-a dorit să fie prezentată o altă persoană decît sînt eu în realitate, din mesajul transmis și prin intermediul planului managerial. Problema celor care au făcut acest lucru a fost că mulți colegi din universitate mă cunosc, deci pînă am reușit eu să reacționez, impactul a fost către zero. După ce am reacționat foarte mulți dintre cei care nu mă cunoșteau și-au dat seama că ar fi fost de mirare să fie acela planul și mesajul. Ceea ce mi s-a părut mult mai neacademic și mult mai perfid, a fost faptul că au trimis mesajul și presei. Nu știu de ce, pentru că, în fond, alegerea a fost la nivelul universității. Presa care totuși mă cunoștea și-a dat seama că ceva nu este în regulă și am fost informat, altfel nu aveam de unde să știu. Dincolo de aspectul de eleganță a acestor alegeri, trebuie să se știe că dedesubt au fost foarte multe elemente care nu au ținut deloc de eleganța academică. Noi nu am vrut să le scoatem în evidență și au rămas acolo, dar dacă ar fi fost după mine, alegerile ar fi fost foarte academice. Cine a fost în spatele acestor lucruri nu am de unde să știu și, probabil, o să-mi dea răspuns organele competente.
Ce părere aveți despre faptul că s-a ajuns ca o campanie pentru alegerea rectorului nu se mai desfășoare exclusiv pentru corpul profesoral din instituție?
Mediul academic este clar că este unul aparte. În timpul campaniei nu am apărut pe niciun post, în afară de cîteva întrebări sau niște mini-interviuri la cîteva ziare din Iași, nu am vrut să apar nicăieri. A fost o campanie care s-a adresat unui electorat extrem de restrîns și de o anumită factură, total deosebită de electoratul obișnuit. Fiecare își alege metodele prin care se adresează electoratului, eu am preferat să nu ies în mass-media, alții da.
NU PUTEM SĂ NE LUĂM STRICT DUPĂ ANGAJATORI
La începutul planului managerial spuneți că universitatea trebuie să fie o entitate unită și că trebuie să existe solidaritate între colegi. Credeți că dumneavoastră o să reușiți să-i solidarizați?
Eu sper să reușesc acest lucru, mai ales că această propunere și această dorință vine din partea conducerii facultăților. La mine la facultate lucrurile nu au stat așa de la început, acum opt ani, cînd am luat mandatul de decan, nu era o entitate unită, dar am reușit să o unesc. Avînd în vedere că decanii a mai multor facultăți mi-au propus această solidaritate și unire a universității, că am alături de mine o echipă care își dorește acest lucru, că din discuțiile cu colegii de la facultăți, în timpul campaniei electorale, a rezultat că toți și-ar dori acest lucru, eu zic că este foarte posibil să reușim în ceea ce ne-am propus.
Pe site-ul dumneavoastră cereți părerea celor care îl vizitează să voteze care ar trebui să fie principala preocupare a conducerii unei universități atunci cînd se dorește reformarea instituțională. În opinia dumneavostră care ar fi?
Din ceea ce au votat colegii mei, răspunsul ar fi diversificarea metodelor de finanțare, ceea ce am numit eu universitatea anteprenorială, care se află de departe pe primul loc. Pe locul al doilea, la diferență mare de restul opțiunilor, este debirocratizarea universității.
Si dumneavoastră, personal, ce credeți?
Categoric acestea două, pe lîngă universitatea unită. Sînt cele trei puncte mari majore din planul meu.
Printre propunerile care pot fi votate se află și cea care propune reformularea curriculei la programele de studiu din domeniile în care tehnologia s-a devoltat. Care credeți că este cea mai bună variantă de a o face?
Din informațiile primite de la colegi, toată lumea se bazează pe discuțiile cu angajatorii. Problema este că angajatorii vin cu un interes al lor, își doresc studenți care studiază doar la anumite discipline, una sau două. Aceștia, pînă la urmă, vor angaja 50 – 100 de studenți, nu pe toți. Studenții, în același timp, cînd termină o specializare, o facultate, trebuie să aibă un bagaj complet de cunoștințe, astfel încît să se poată adapta oricărui domeniu, chiar și conex cu ceea ce au terminat ei. Dacă noi adoptăm un program de învățămînt strict la cererea unui angajator riscăm să mergem pe o direcție extrem de îngustă care nu o să-i folosească studentului dacă, cumva, nu va mai dori să lucreze acolo sau dacă angajatorul nu mai vrea să-l ia. Atunci, ceea ce vom face noi va fi ca să încercăm să îmbinăm cererile angajatorilor cu tradiția și specificulul facultății respective, să includem aceste propuneri sub diverse variante în programele de învățămînt, dar să respectăm și normativele ARACIS care sînt acum în vigoare și care e impun anumite restricții între discipline. Este un pic greu. Trebuie să recunoaștem că nu putem să ne luăm strict numai după angajatori. Repet, astfel dăm o specializare extrem de îngustă care îl leagă pe absolvent de mîini și de picioare după aceea.
V-ați anunțat echipa de prorectori înainte de alegeri. Acum, după ce ați fost numit oficial în funcție, echipa va rămîne în aceeași formulă?
A rămas și va rămîne aceeași echipă de prorectori, de la un capăt la celălalt. Eu sînt o persoană consecventă
Actualul Senat are mandat pînă pe 28 martie. Ați început să lucrați și cu echipa dumneavoastră și cu actualul Senat în același timp?
Da. De fapt în mod oficial o să lucrez cu ei de marți (n. red. 15 martie), cînd voi prezenta în Senat propunerea de regulament de selectare a decanilor. Probabil că va fi și ultima ședință a Senatului actual, nu mai sînt motive să fie după aceea, și atunci va fi conlucrarea dintre mine și actualul Senat. Nu cred că vor fi probleme, regulamentul a trecut de Consiliul de Administrație, a trecut de comisiile Senatului cu îmbunătățiri, cu ce au propus, iar o mare parte din actualii senatori vor rămîne și în Senatul viitor.
PENTRU MINE A FOST UN MOMENT DEOSEBIT TOCMAI PENTRU CĂ UN ASTFEL DE PREMIU, AL ACADEMIEI ROMÂNE, ȚI SE OFERĂ O SINGURĂ DATĂ ÎN VIAȚĂ
Patru ani o să fie suficienți pentru a realiza toate planurile pe care le-ați făcut?
Aș fi foarte mulțumit dacă în patru ani aș reuși să pun măcar pe o direcție normală de dezvoltare a ceea ce mi-am propus. Chiar dacă multe nu le finalizez în acești ani, măcar să intre pe făgașul normal în care să se deruleze activitățile. Nu sînt suficienți patru ani, categoric, dar mandatul este de patru ani și eu sper ca la sfîrșitul acestuia să las o direcție pe care să meargă lucrurile.
Există o universitatea pe care o vedeți ca un model de urmat?
Nu m-am gîndit la acest lucru. Doi profesori de-ai mei din liceu mi-au fost model, nu știu dacă aș vrea să fiu ca unul extrem de riguros și mai puțin apropiat de elevi, precum profesorul de matematică, sau ca profesoara de chimie, care era mai apropiată de elevi. Nu aș putea spune că unul dintre cei doi îmi este model, ci combinat. Nu m-am gîndit niciodată că ar fi o universotate care ar fi un model, cred că fiecare instituție de învățămînt superior are un specific al ei. Ceea ce îmi doresc eu este să devenim o universitate modernă în adevăratul sens al cuvîntului, o universitate europeană, dacă nu internațională, dar fără să am un model. Cu oamenii de aici, cu tradițiile de aici, în modul în care gîndim, în țara asta, dar să fie o universitate europeană.
Pe 18 decembrie 2015 ați luat premiul Acedemiei Române. Simțiți că acest premiu a venit la momentul oportun?
A fost un moment deosebit. Premiul Academiei mi-a fost dat pentru activitatea din 2013 pentru un grup de lucrări, nouă la număr, care au fost publicate în reviste de mare impact din Statele Unite ale Americii, din Germania, din alte țări dezvoltate, în domeniul separării compușilor de biosinteză prin procedee neconvenționale. Pentru mine a fost un moment deosebit tocmai pentru că un astfel de premiu ți se oferă o singură dată în viață și reprezintă o adunare de rezultate pînă la momentul respectiv. Eu zic că a fost o șansă anul 2013 pentru mine fiindcă, din momentul în care am ajuns rector, în următorii ani partea mea de cercetare, la care țin foare mult și care m-a susținut în acești ani și în promovarea mea, a trebuit să fie lăsată în grija colegilor mei mai tineri . De asta zic că a venit într-un moment potrivit pentru că, peste doi sau trei ani, poate nu aș mai fi avut aceleași rezultate ca acum.
Aveți încredere în cercetătorii tineri, dar acum le este mai ușor decît a fost pentru dumneavoastră atunci cînd ați început cercetarea?
A fost un pic diferit la mine față de ei. Domeniul acesta de inginerie biochimică a fost nou. Domnul profesor Oniscu, care m-a format, a susținut acest domeniu, a lucrat, dar nu avea experiență. Practic, eu am dezvoltat acest domeniu, m-am creat și m-am autocreat. A fost o muncă pe care am făcut-o de foarte multe ori singur. Pentru mine a constituit un avantaj, pentru că am învățat multe. Colegii mei, doctoranzii care au venit și care sînt acum asistenți, șefi de lucrări, deja lucrează cu mine, au pe cineva care să-i poată ajuta mult mai mult decît am fost eu ajutat. Cunoștințele există, echipamentele există, deci din punctul acesta de vedere, lor le este mult mai ușor.
Credeți că există și voință din partea lor?
Da. Altfel nu ar fi venit în grupul meu, dacă nu ar fi copii foarte buni. Eu le spun copii, dar au 30-35 de ani, din punctul acesta de vedere eu sînt foarte selectiv.