loader image

Festivitatea de deschidere a Olimpiadei de Educație Tehnologică, în Aula Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași

Festivitatea de deschidere a fazei naționale a Olimpiadei de Educație Tehnologică, competiție care se desfășoară anul acesta la Iași, a avut loc în Aula Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIAȘI) luni, 18 aprilie, începând cu ora 15.00.

La eveniment au fost prezenți prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIAȘI, prof. univ. dr. ing. Gheorghe Nagîț, președintele Comisiei Centrale pentru Olimpiada de Educație Tehnologică, Marian Grigoraș, prefectul municipiului Iași, Mihai Chirica, primarul interimar al Iașului și Camelia Gavrilă, inspector școlar general.

Corul „Național Junior” de la Colegiul Național Iași (profesor coordonator Antoaneta Ioana Luchian) a deschis evenimentul cu un moment muzical, urmat de cvartetul de fagot coordonat de Valentin Petrescu.

„Este o bucurie pentru noi să găzduim festivitatea de deschidere a acestei olimpiade, pentru că universitatea noastră este, practic, cel mai vechi institut de învăţământ tehnologic din România”, a declarat Dan Cașcaval.

TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.