loader image

TUIAȘI, gazda întrevederii organizate de Prim Ministrul României, Dacian Cioloș

Luni, 25 aprilie 2016, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi a fost gazda delegației conduse de Prim Ministrul României, Dacian Cioloş.

Din cadrul delegației au făcut parte vicepremierul Vasile Dîncu, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Dan Costescu, ministrul Transporturilor, Dragoș Tudorache, șeful Cancelariei Primului-Ministru, Violeta Alexandru, ministrul pentru Consultare Publică și Dialog Civic, Raluca Prună, ministrul Justiției, și Achim Irimescu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

În cadrul vizitei, premierul și miniștrii participanți au avut întâlniri cu deputați și senatori care reprezintă județele Moldovei, reprezentanți ai autorităților locale și organizațiilor neguvernamentale din regiune. De asemenea, membrii Executivului au luat parte la festivitatea de deschidere oficială a Palatului Culturii din Iași.

O primă întâlnire a avut loc în Aula Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, din Copou, în prezenţa celor cinci rectori ai universităților de stat ieșene.

Prof. univ. dr. ing. Dan Caşcaval, rectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaș, a subliniat importanţa dezvoltării regionale, într-un mesaj adresat premierului Dacian Cioloş:

„Suntem deosebit de onoraţi că aţi ales Aula Universităţii Tehnice «Gheorghe Asachi» din Iaşi, unul dintre cele mai frumoase spaţii universitare din lume, pentru această întâlnire. Cred că sunt în asentimentul colegilor mei, rectori ai celor cinci universităţi ieşene aflate în primele zece universităţi din România, şi nu voi discuta despre aspectele financiare cu care se confruntă universităţile, căci nu este momentul.

Însă trebuie să subliniez faptul că, dincolo de politică şi partizanatul care face ca harta dezvoltării Moldovei să arate într-un mod astăzi sau în altul mâine, este îngrijorător că universităţile de stat reprezintă în această regiune unii dintre principalii angajatori. Este păcat că, în lipsa unei dezvoltări regionale, absolvenţii nostri aleg să plece în alte regiuni ale ţării sau lumii.

Şi revenind la un slide prezentat mai devreme de domnul vicepremier privind exodul forţei de muncă din Moldova, vă rog să înţelegeţi că prin dezvoltarea acestei regiuni putem să ne păstrăm şi să valorificăm local inteligenţa şi calificarea pe care le-am investit în absolvenţii noştri şi putem, astfel, contribui efectiv la un master plan gândit de Guvern.”

În continuarea evenimentului, Dan Costescuministrul Transporturilor, a luat parte la Prefectura Județului Iași la o discuţie alături de profesori de la TUIAŞI, Facultatea de Construcţii şi Instalaţii, Departamentul Căi de Comunicaţii şi Fundaţii, specialişti în infrastructură, pentru a găsi soluţii şi surse de finanţare pentru o eventuală autostradă Iaşi – Tg. Mureş.

Seara, prof. univ. dr. ing. Dan Caşcaval, rectorul TUIAŞI, a participat alături de premierul Dacian Cioloş şi delegaţia sa la inaugurarea Palatului Culturii din Iaşi.

TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.