loader image

FDI 2022: Universitatea Tehnică a câștigat șapte proiecte și a primit 80% din fondurile solicitate, printre cele mai mari finanțări din țară

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a obținut, din nou, peste 2 milioane de lei din Fondul de Dezvoltare Instituțională, competiția lansată anual de Ministerul Educației. Spre deosebire de edițiile anterioare, anul acesta au fost șapte domenii FDI, iar TUIASI a depus și câștigat câte un proiect pentru fiecare domeniu în parte.

Mai mult, universitatea a primit 82,78% din suma solicitată pentru toate proiectele, cel mai mare procent dintre instituțiile de învățământ superior din Iași și cu mult peste media națională. La nivelul întregului demers de finanțare suplimentară a universităților s-au acordat 66,17% dintre fondurile solicitate în total de cele aproape 50 de instituții care au decis să depună proiecte.

„Și în acest an Politehnica ieșeană a obținut finanțare pentru toate domeniile FDI introduse în competiția de proiecte de către Ministerul Educației. În condițiile în care la fiecare dintre cele șapte domenii, numărul universităților competitoare a fost între 42 și 46, iar fondurile acordate de către minister reprezintă doar 66% din fondurile totale solicitate, primirea de către universitatea noastră a peste 80% din fondurile solicitate, una dintre cele mai mari finanțări la nivel național, reprezintă o confirmare a expertizei echipelor care au propus aceste proiecte și a valorii proiectelor”

a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI

Rezultatele proiectelor câștigate în anii anteriori s-au tradus în spații de lucru sau laboratoare renovate pentru studenți, diferite îmbunătățiri ale infrastructurii la nivel administrativ, dar și educațional, cât și diferite tipuri de granturi oferite pentru proiecte de cercetare.

„Ca și în anii trecuți, proiectele sunt destinate dezvoltării capacității educaționale și de cercetare a universității, a modernizării campusului și a dezvoltării infrastructurii digitale care susține toate aceste activități. Îi felicit pe coordonatorii celor șapte proiecte depuse și le doresc mult succes echipelor în implementarea acestora!”

a punctat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval

Pentru prima dată, anul acesta, în FDI au fost șapte domenii strategice în loc de șase, prin transformarea primului domeniu din competițiile din anii precedenți. Astfel, au apărut domeniul 1: creșterea echității sociale, în vederea incluziunii sociale și sporirea accesului la învățământul superior și domeniul 2: internaționalizarea învățământului superior din România.

Celelalte domenii au rămas neschimbate:

  • domeniul 3: asigurarea funcționării în bune condiții a grădinilor botanice universitare, a stațiunilor didactice, a bazelor de practică și a altor infrastructuri de susținere a activităților didactice, similare bazelor de practică, din cadrul universităților, folosite pentru instruirea studenților;
  • domeniul 4: susținerea activităților societăților antreprenoriale studențești (SAS) din cadrul universităților;
  • domeniul 5: îmbunătățirea calității activității didactice, inclusiv a respectării deontologiei și eticii academice;
  • domeniul 6: dezvoltarea capacității instituționale pentru cercetare în universități
  • domeniul 7: corelarea ofertei educaționale cu cererea pieței muncii, consilierea și orientarea în carieră.

Suma maximă care a putut fi obținută de o universitate pentru fiecare proiect a fost de 400.000 de lei, cu trei excepții: la D3 suma maximă putea fi mai mare doar pentru instituțiile care coordonează și grădini botanice, de 600.000 lei. La D4, care vizează desfășurarea activităților societăților antreprenoriale studențești – SAS, și la D7, despre corelarea ofertei cu cererea de pe piața muncii suma este mai mică, de 250.000 lei.

Conform autorităților, în total au fost depuse 310 proiecte pentru finanțare, iar bugetul total al Fondului de Dezvoltare Instituțională a fost de 70 de milioane de lei.

TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.