loader image

SCImago Institutions Rankings: TUIAȘI, cea mai bună instituție de învățământ superior din Iași

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIAȘI) se află în top 10 al universităților din România, în prestigiosul clasament mondial SCImago Institutions Rankings (SIRwww.scimagoir.com).

Alături de TUIAȘI, în primele 10 poziții se situează și alte trei universități fondatoare ale Alianței Române a Universităților Tehnice (ARUT) – Universitatea Politehnică BucureștiUniversitatea Politehnică Timișoara și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

TUIAȘI este cea mai bună instituție de învățământ superior din Iași și a patra în topul universităților din România, conform SCImago Institutions Rankings.

SCImago Institutions Rankings, elaborat de Scimago Laboratory în colaborare cu SCOPUS (cea mai mare bază de date cu abstracte și citări a literaturii peer-reviewed pe plan mondial) realizează o clasificare a instituțiilor, bazată pe evaluarea performanțelor acestora în 3 domenii:

CERCETARE

  • totalul documentelor publicate și indexate în SCOPUS;
  • procentul din total publicatți al celor realizate cu alte instituții;
  • valoarea normalizată a citarilor per articol;
  • procentul publicaților instituției publicate în primele 25% cele mai bine cotate jurnale din domeniu;
  • dispersia tematicilor știintifice ale institutiei;
  • procentul producției instituției situat  în cele mai citate 10% articole în respectivul domeniu;
  • procent articole din total în care autorul principal face parte din instituție;
  • numarul total de autori din cadrul instituției;

INOVARE

  • totalul producției știintifice citata în patente;
  • procentul din total citat în patente;

IMPACT SOCIETAL

  • dimensiunea web-ului (numărul de pagini asociate instituției);
  • totalul accesărilor externe al domeniului web al instituției.
scimagor 2016 1.jpg
Top 10 Universități din România

SCImagoIR își bazează analiza exclusiv pe informații culese din bazele internaționale de date, fiind din acest punct de vedere în afara influențelor datelor furnizate de universități.

Notă: numărul cu paranteze din coloana a doua reprezintă poziția ocupată in totalul universităților analizate iar poziția fără paranteză reprezintă poziționarea ca punctaj (mai multe universitati pot sa aibă același punctaj).

Universitățile tehnice se află pe locuri onorante în clasificarea celor 213 institutii universitare din Europa de Est(Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Croația, Slovenia, Serbia, Muntenegru, Bosnia si Hertegovina, Macedonia, Bulgaria, România, Ucraina, Rusia, Letonia, Lituania, Estonia, Georgia, Armenia, Azerbaijan), după cum se poate vedea în tabelul de mai sus.

TUIAȘI a cunoscut an de an o evoluție pozitivă a poziționării ca punctaj în rankingul global (de la 807 în 2009 la 602 în 2016), ceea ce reflectă demersurile permanente ale comunității academice tehnice ieșene de a susține o activitate științifică relevantă.

Și pentru celelalte trei universități membre ARUT prezente în clasament se remarcă o evoluție ascendentă a poziționării la nivel global, între anii 2009 – 2016: Universitatea Politehnică București (de la 787 în 2009 la 552 în 2016), Universitatea Politehnică Timișoara (de la 746 în 2009 la 599 în 2016), Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca(de la 772 în 2009 la 626 în 2016).

Rezultatele deosebite ale Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași și ale celorlalți membri fondatori ai Alianței Române a Universităților Tehnice, precum și recunoașterea acestora reprezintă premise pentru demersurile de dezvoltare strategică a învățământului superior tehnic din România, ce se regăsesc în viziunea ARUT (www.aruteh.ro).

TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.