loader image

300 de invenții de la 50 de participanți internaționali vor putea fi studiate în cadrul expoziției „Inventica 2022” organizată de TUIASI

Începând de mâine, 22 iunie 2022, peste 300 de invenții vor fi expuse la Expoziţia Internaţională de Invenţii „Inventica 2022” ediție desfășurată în Iaşi, Sala Paşilor Pierduţi, din Corpul A al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” (TUIASI). Acestea pot fi observate până pe 24 iunie, iar pe 23 iunie va avea loc, tot în Sala Pașilor Pierduți, Conferința Internațională de Inventică – Inventica 2022.

generica

„Manifestare a creativității, o olimpiadă a spiritului inventiv, Expoziţia Internaţională de Invenţii «Inventica 2022» și Conferința Internațională de Inventică – Inventica 2022, aflate la a XXVI-a ediție, sunt o sărbătoare a inventatorilor, dar şi un spațiu sinergic, într-o stimulată cultură inovațională, dezvoltată de mai bine de 45 de ani de Școala de Inventică, în Iași – Capitală a Creativității”

au precizat organizatorii

A 26-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Invenţii „Inventica 2022”, organizată de către Institutul Naţional de Inventică Iaşi din Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, se va desfăşura în perioada 22 – 24 iunie 2022, în Iaşi, Sala Paşilor Pierduţi, din Corpul A al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași.

Totodată, a 26-a ediţie a Conferinței Internațională de Inventică – Inventica 2022 se va desfășura pe 23 iunie, Sala Paşilor Pierduţi, din Corpul A al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași Blvd. Carol I, nr. 11A și va oferi inventatorilor un forum academic pentru inovație științifică.

„Scopul Expoziţiei Internaţionale de Invenţii «Inventica 2022» este de a reuni universități, institute de cercetare, companii, asociaţii, inventatori şi persoane interesate de domeniul inventicii în această nouă paradigmă impusă de perioada curentă complicată și plină de provocări pentru toți inventatorii, cercetătorii, membrii comunității academici și ai mediului industrial”,

au mai adăugat organizatorii

În cadrul Expoziţiei Internaţionale de Invenţii „Inventica 2022” au fost înscrise peste 300 de invenţii brevetate şi în curs de brevetare și proiecte de cercetare de către peste 50 de participanţi universități, institute de cercetare, companii și inventatori individuali din România, Moldova, Turcia, Polonia și Malaezia.

TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.