loader image

Admiterea de toamnă la TUIASI: ultima săptămână de înscrieri, mai sunt disponibile locuri la buget. Punct final: vineri, 16 septembrie

Până la finalul săptămânii, vineri, 16 septembrie 2022, tinerii care doresc să devină ingineri pot să se înscrie la sesiunea de toamnă a admiterii, derulată de Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI). În prima săptămână a admiterii au fost deja circa 150 de candidați pe locurile scoase la concurs la buget și încă 100 pentru locurile cu taxă, dar încă mai există poziții disponibile la majoritatea facultăților Politehnicii ieșene.

Doar Facultatea de Automatică și Calculatoare, Facultatea de Arhitectură „G.M. Cantacuzino” și Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației și-au ocupat toate locurile la buget și taxă în sesiunea de vară.

Tinerii care doresc să urmeze o carieră în inginerie mai pot candida pentru locurile disponibile la Facultatea de Inginerie Chimică și Protecția Mediului „Cristofor Simionescu”, Facultatea de Construcții și Instalații, Facultatea de Construcții de Mașini și Management Industrial, Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată, Facultatea de Hidrotehnică și Geodezia Mediului, Facultatea de Mecanică, Facultatea de Știința și Ingineria Materialelor și Facultatea de Design Industrial și Managementul Afacerilor.

Pentru a fi siguri că vor găsi un loc la buget la una dintre facultățile pe care le consideră cele mai interesante, candidații pot profita de sistemul unic implementat de Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași: cu același dosar și aceeași taxă se pot înscrie la oricâte specializări doresc din cadrul a trei facultăți ale TUIASI. Dacă doresc să aleagă mai multe opțiuni, aceștia pot plăti o taxă suplimentară de 100 de lei și pot selecta pe fișa de înscriere oricâte opțiuni doresc de la facultățile care mai au locuri disponibile. Repartiția se face în ordinea preferințelor de pe liste și a mediilor de admitere.

La momentul admiterii de toamnă au rămas neocupate în urma redistribuirii de la licență 220 de locuri pentru candidații români și din UE la licență, cât și 190 de locuri pentru candidații români și din UE la studiile de masterat. La licență mai sunt disponibile 100 de locuri pentru candidații români de pretutindeni.

TUIASI a pus la dispoziție pentru candidați și în această toamnă platforma creată de specialiștii universității pentru înscrierea online, toate documentele putând fi transmise cu ușurință, iar o comisie de specialiști solicită clarificări și completări de documente, dacă este cazul, până la finalizarea dosarului de admitere.

Situația candidaților la fiecare facultate poate fi urmărită în timp real pe platforma universității. Pentru a se familiariza cu pașii necesari admiterii, candidații pot consulta manualul de utilizare al platformei, cele mai des întâlnite întrebări și răspunsurile la ele.

TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.