Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași a participat, alături de alți membri ai Alianței Române a Universităților Tehnice (ARUT), la evenimentul INSA Lyon International Partner Days 2022, organizat de către Institut National des Sciences Appliquées de Lyon – Franța, în perioada 12 – 13 octombrie 2022.
Reprezentanții TUIASI au făcut cunoscută oferta educațională a universității noastre celor peste 1900 studenți din anul al III-lea și peste 500 de studenți din anul al IV-lea care doresc să studieze în anul universitar 2023 – 2024 la una dintre universitățile partenere din afara Franței.
Lyon International Partner Days 2022 a oferit universității noastre prilejul de a oferi studenților francezi informații și despre programele de mobilitate, despre programele academice și de cercetare concepute pentru profiluri internaționale. O inițiativă în pregătire, ca urmare a întâlnirilor cu reprezentanți ai companiilor franceze, este inițierea unui program de internshipuri dedicate studenților din cadrul programelor de dublă diplomă.
au transmis reprezentanții TUIASI care au participat la întâlnire
În cadrul târgului universităților partenere au participat 32 universități din: Belgia, Brazilia, Canada, Ciad, Columbia, Germania, Irlanda, Italia, Marea Britanie, Norvegia, Polonia, România, Scoția, Spania, Suedia, Uruguay și USA.