Facultatea de Construcții de Mașini și Management Industrial (CMMI) de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) desfășoară un program de pregătire la matematică pentru elevii de clasa a XII-a din întreg județul care urmează să susțină examenul de bacalaureat.
Programul este gratuit, fiind susținut în mod voluntar de lect. univ. dr. Mihai Ispas. Cursurile au loc în fiecare sâmbătă, de la ora 9.00, în amfiteatrul TCM 2 al facultății. La acestea sunt așteptați elevii care își doresc să se pregătească pentru bacalaureat însă nu își pot permite să plătească ore de meditații.
Dacă la prima întâlnire, care a avut loc în urmă cu o lună, au participat aproximativ 25 de elevi, la cea mai recentă întâlnire au fost 57 de elevi de la licee din Iași, dar și din alte orașe din județ, precum Hârlău, Târgu Frumos sau Podu Iloaiei. „Ideea de la care am plecat noi a fost să îi ajutăm pe cei care nu au posibilități materiale să poată face meditații. Am cerut ajutor de la Inspectoratul Școlar Județean să anunțe la toate liceele din județ și mai ales în zonele mai puțin favorizate; am avut tot sprijinul din partea lor”, a declarat prof. univ. dr. Cătălin Dumitraș, decan al CMMI.
În cadrul întâlnirilor, elevii pot face modele de probleme asemănătoare celor de la bacalaureat, dar și modele de teste pentru admiterea la facultate, indiferent de alegerea pe care o vor face. „Sunt copii care mă întreabă dacă au șanse să ia bacul dacă la simulare au luat nota 2. Le zic că dacă vor într-adevăr vor reuși, pentru că în primul rînd trebuie să se înarmeze cu ideea că matematica are o singură proprietate: ordonează gândirea. În rest, o înveți, o uiți, e normal să se întâmple așa, deoarece faci loc altor cunoștințe. Le mai spun că eu știu mai puține formule decât ei, doar că le deduc mult mai repede și logic, și le recomand să nu mai învețe pe de rost. Matematica e cel mai simplu obiect, îți dă ipoteza și concluzia, cu niște noțiuni te duci de aici și ajungi acolo”, a precizat lect. univ. dr. Mihai Ispas.
Profesorul susține că îi place să lucreze cu elevii de liceu, mai ales că a mai fost profesor de matematică la un liceu din Iași timp de trei ani, începând cu anul 1974, imediat după absolvirea facultății, până când a susținut concursul pentru ocuparea unui post de asistent universitar. „Câteodată mă întreb de ce nu am rămas să predau elevilor de liceu, îmi plac foarte mult, noi rezistăm la o vârstă înaintată pentru că sorbim din tinerețea lor”, a completat profesorul ieșean.
Programul de pregătire la matematică este organizat pentru prima dată în cadrul Facultății de Construcții de Mașini și Management Industrial, reprezentanții acesteia susținând că este „un real succes”, având în vedere că numărul de elevi crește de la o săptămână la alta.