Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”, din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” din Iași, în parteneriat cu Academia Română, va lansa oficial volumul reeditat „Gânduri și Memorii”, realizat de academicianul Cristofor Simionescu, unul dintre cei mai cunoscuți chimiști români și cel mai longeviv rector al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, fiind ctitor al Politehnicii moderne.
Evenimentul are loc sâmbătă, 10 decembrie 2022, de la ora 11.00, la Palatul Culturii, în Sala „Ștefan Procopiu”, volumul fiind prezentat de academicianul Victor Spinei, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI, prof. univ. dr. Laurențiu Șoitu, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” și fiul academicianului Cristofor Simionescu, academicianul Bogdan C. Simionescu. Manifestarea va fi moderată de către Monica Nănescu, care conduce Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”.
Volumul „Gânduri și Memorii” care va fi lansat sâmbătă este o ediție îngrijită și pregătită de către dr. Bogdana Simionescu, nepoata autorului, iar cuvântul-înainte poartă semnătura academicianului Răzvan Theodorescu.
„Volumul este dedicat comemorării a 15 ani de la dispariția regretatului academician. Reeditarea acestui volum, prezentat într-o formă grafică aparte, reprezintă o expresie a respectului comunităților oamenilor de știință față de personalitatea reputatului acad. Cristofor I. Simionescu, în calitate de profesor, cercetător, om de știință, mentor și reformator al învățământului superior tehnic, care s-a evidențiat și drept unul dintre întemeietorii Muzeului Politehnic (1955), astăzi Muzeul Științei și Tehnicii «Ștefan Procopiu»”
au transmis reprezentanții Complexului Muzeal Național „Moldova” din Iași
Intrarea la eveniment este liberă.