loader image

Reprezentanții TUIASI, alături de cei ai Politehnicilor din Cluj-Napoca și București, cer standarde minime predictibile pentru evaluarea cadrelor didactice

Inconsecvența evaluării activității cadrelor didactice a fost criticată într-un comunicat remis presei, publicat de Agerpres, de către prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI), alături de prof. univ. dr. ing. Valentin Ţopa, rectorul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, şi prof. univ. dr. ing. Horia Iovu, prorector al Universităţii Politehnica din Bucureşti.

generica

Schimbările „foarte dese” ale standardelor în evaluarea activităţii unui cadru didactic în funcţie de componenţa Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) şi a comisiilor de specialitate conduc la „bulversarea” resursei umane din universităţi, cu consecinţe directe asupra atractivităţii profesiei de cadru didactic, au precizat cei trei profesori.

Potrivit acestora, evaluarea activităţii în vederea accederii la un titlu didactic superior reprezintă un proces „deosebit de complex” pe care universităţile trebuie să şi-l asume pornind de la standardele minimale stabilite de CNATDCU, conform legislaţiei în vigoare.

„Standardele minimale în vigoare, aprobate prin OMENCS nr. 6129 din 20.12.2016 reprezintă aşadar baza de plecare pentru construcţia unui sistem robust de evaluare la nivelul fiecărei universităţi. De aceea, este necesar ca aceasta să fie predictibilă, echitabilă şi în acord cu normele internaţionale folosite în prezent de universităţile occidentale de prestigiu, dar şi cu recomandările emise de forurile europene sau de asociaţiile universitare din Europa. Predictibilitatea trebuie să fie dată de o perioadă minimă de valabilitate a standardelor minimale (5 – 6 ani), astfel încât progresul în cariera didactică să fie uşor de urmărit de către cei interesaţi”,

se arată în material

În opinia acestora, este necesară „o reconsiderare” a principiilor de evaluare.

„Aspectul însă cel mai grav legat de standardele minimale în vigoare se referă la neconcordanţa cu sistemul de promovabilitate folosit de universităţile de prestigiu şi promovat de forurile europene”, mai menţionează semnatarii comunicatului.

Ei amintesc că, în luna noiembrie a anului trecut, Comisia Europeană a semnat un document care stipulează un set de schimbări majore în criteriile de evaluare a cercetării ştiinţifice în care accentul să se mute de pe latura cantitativă pe cea calitativă. La document au aderat şi 24 organizaţii şi universităţi din România. În scopul aplicării acestor schimbări a fost creată Coalition for Advancing Research Assessment (COARA).

„Acum este momentul ca actorul principal în elaborarea standardelor minimale la nivel naţional, CNADTCU, să analizeze semnarea documentului de poziţie, dar mai ales să implementeze schimbările de profunzime la nivelul tuturor panelurilor şi comisiilor de specialitate astfel încât calitatea rezultatelor cercetării să primeze în dauna indicatorilor cantitativi”

TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.