loader image

Parteneriatul dintre universitățile tehnice membre ARUT și INSA a primit Premiul Juriului din partea Camerei de Comerț și Industrie Franceză din România

Parteneriatul dintre Universitățile Tehnice din România, membre ARUT și Grupul Institutelor Naționale de Științe Aplicate din Franța (INSA) a primit în acest an Premierul Juriului în cadrul Galei organizate de Camera de Comerț și Industrie Franceză din România pentru „impactul pozitiv asupra relației dintre companiile franceze și române și mediul universitar, într-un cadru academic de excelență, orientat către cercetare, dar favorizând și pregătirea studenților pentru o viață profesională în companii”.

Premiul a fost acordat reprezentantului Alianței Române a Universităților Tehnice (ARUT), Mihnea Costoiu, rectorul Universității Politehnica din București, în cadrul unei gale festive la care au participat peste 400 de reprezentanții ai instituțiilor publice, parteneri, și companii membre ale Camerei de Comerț și Industrie Franceză din România.

„Acest premiu reprezintă recunoașterea de către comunitatea de afaceri a valorii școlii românești și a parteneriatelor internaționale încheiate de ARUT”, a declarat Mihnea Costoiu. În cadrul galei au fost acordate premii la categoriile — Inovație, Responsabilitate Socială și Antreprenoriat. Premiul Juriului este acordat, în fiecare an, unui proiect care a avut un impact deosebit în relația franco-română. Acest premiu a fost oferit, în trecut, în cadrul Galei, proiectului „Marelui laser de la Măgurele” — ELI-NP.

Membrii fondatori ai ARUT sunt Universitatea Politehnica din București, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, Universitatea Politehnică Timișoara, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și Universitatea Tehnică de Construcții din București.

Ultima întâlnire a ARUT a avut loc la Iași, în luna iulie 2017, când au fost stabilite primele protocoale concrete de colaborare la nivel național. Într-o conferință de presă organizată joi, 6 iulie 2017, rectorii au anunțat că, încă din această toamnă, vor exista mobilități studențești de tip Erasmus între cele cinci universități membre ale ARUT, pentru licență și master, doctorate în cotutelă și mobilități ale cadrelor didactice. În același timp, s-au pus bazele organizării unei competiții de granturi pentru cercetare la nivel național la care să participe cercetători de la toate cele cinci universități membre ARUT.

TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.