loader image

Zilele Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” vor găzdui și primul Consiliu Național al Rectorilor organizat la Iași

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) marchează în luna noiembrie a anului 2017 împlinirea a 80 de ani de la înființarea Școlii Politehnice „Gheorghe Asachi”, prin organizarea unei serii de manifestări dedicate studenților, profesorilor și cercetătorilor universității, dar și publicului ieșean apropiat de școala de inginerie.

zilele-universitatii-tehnice-gheorghe-asachi-vor-gazdui-si-primul-consiliu-national-al-rectorilor-organizat-la-iasi

„În acest an, universitatea noastră sărbătorește 80 de ani de la decizia Ministerului Educației care consfințea înființarea de sine stătătoare a Școlii Politehnice «Gheorghe Asachi», un act apărut ca rezultat al efortului comun al profesorilor, studenților și parlamentarilor ieșeni. Voința acestora a fost în opoziție cu interesul școlilor politehnice deja înființate în alte orașe, care doreau să monopolizeze învățământul ingineresc. Sunt convins că dacă am păstra astăzi din curajul, energia și solidaritatea ieșenilor de atunci, niciun proiect al Iașului nu ar fi nerealizabil”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUASI.

Manifestările au fost deschise în perioada 9 și 10 noiembrie de prima ediție a Târgului Internațional de Cariere în Inginerie (TICI-TUIASI), organizat de universitate în parteneriat cu Centrul de Consiliere TUIASI și Fundația Universitară „Gheorghe Asachi”. La târgul care are loc în holul Facultății de Inginerie Chimică și Protecția Mediului „Cristofor Simionescu” participă 30 de firme specializate în domeniul ingineriei.

Marți, 14 noiembrie, la etajul 1 de la Iulius Mall va avea loc vernisajul expoziției „Concursul de fotografii «Studenția la #TUIASI»” și se vor acorda premiile în bani câștigătorilor fiecărei secțiuni, iar miercuri, 15 noiembrie 2017, va avea loc cea de-a IX-a ediție a „Simpozionului de Istoria Învățământului și Științelor Tehnice”, în Sala de Conferințe de la Corpul T, parterul Rectoratului TUIASI. Joi, de la ora 10.00, va loc o ședință festivă a Senatului Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași în care vor fi premiați Profesorii seniori, se vor decerna titluri de „Profesor emerit” și de „Membru onorific al comunității academice” și se vor premia cele mai bune rezultate în cercetarea științifică din universitate. Senatul festiv se va desfășura în Aula Universității din Copou.

Dumitru Prunariu, Doctor Honoris Causa al TUIASI și cetățean de onoare al Iașului

După cum a anunțat conducerea universității la începutul anului, cu ocazia acestor manifestări, general-locotenentul în rezervă Dumitru Prunariu, singurul român ajuns în spațiu, membru de onoare al Academiei Române, va primi titlul de Doctor Honoris Causa și îi va fi decernat și titlul de cetățean de onoare al municipiului Iași. Ceremonia va fi organizată vineri, 17 noiembrie, de la ora 10.00, în Aula Universității Tehnice din Copou, fiind invitați și reprezentanți ai autorităților locale. Aceste două decernări de titluri onorifice fac parte și dintr-o ceremonie festivă care marchează debutul lucrărilor Consiliului Național al Rectorilor (CNR), lucrări găzduite de TUIASI în perioada 17 – 19 noiembrie.

zilele-universitatii-tehnice-gheorghe-asachi-vor-gazdui-si-primul-consiliu-national-al-rectorilor-organizat-la-iasi

La Iași vor fi prezenți aproximativ 100 de rectori de la universități din România, rectori ai universităților din Republica Moldova, miniștri și secretari de stat, consilieri prezidențial și guvernamentali și reprezentanți străini ai Băncii Mondiale. „Zilele Universității Tehnice se vor derula pe o perioadă mai extinsă și vor culmina cu întâlnirea CNR organizată de noi, o misiune onorantă pentru universitatea noastră și o premieră pentru mediul universitar ieșean. Am încercat să surprindem acești 80 de ani într-un album care, în fiecare dintre cele 80 de fotografii, ascunde câte un instantaneu din istoria universității. O istorie care s-a consolidat pe mai mult de 200 de ani de învățământ ingineresc ieșean și care acum susține și confirmă poziția pe care Politehnica ieșeană o ocupă în elita universitară românească”, a adăugat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval.

Manifestările festive prilejuite de acest eveniment vor continua și după data de 18 noiembrie, când va fi organizat un Treasure Hunt – „Descoperă TUIASI 2017”, iar ligile studențești au programate diferite activități pentru a marca 80 de ani de la înființarea Școlii Politehnice „Gheorghe Asachi”.

PROGRAMUL ZILELOR TUIASI

  • Marți, 14 noiembrie 2017
    • 14.00 – 16.00: Vernisajul Expoziției concursului de fotografii „Studenția la #TUIASI”. Acordarea premiilor pe secțiuni
    • Iulius Mall, etaj 1
  • Miercuri, 15 noiembrie 2017
    • 9.00 – 14.00: Desfășurarea celei de-a IX-a ediții a „Simpozionului de Istoria Învățământului și Științelor Tehnice”
    • Sala de Conferințe, corp T, parter
  • Joi, 16 noiembrie 2017
    • 10.00 – 14.00:
      • Omagierea profesorilor seniori
      • Decernarea titlului de „Profesor Emerit”
      • Conferirea titlului de „Membru onorific al comunității academice”
      • Premierea cercetării științifice din Universitate
      • Aula TUIASI
  • Vineri, 17 noiembrie 2017
    • 10.00 – 12.00: Consiliul Național al Rectorilor – Ceremonie festivă cu ocazia
      • Decernării titlului onorific Doctor Honoris Causa domnului general-locotenent în rezervă Dumitru Prunariu, membru de onoare al Academiei Române
      • Decernării titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Iași domnului general-locotenent în rezervă Dumitru Prunariu, membru de onoare al Academiei Române
      • Aula TUIASI
  • Sâmbătă, 18 noiembrie 2017
    • 09.00 – 18.00: Derularea lucrărilor Consiliului Național al Rectorilor
    • Amfiteatru T3, corp T, parter
    • 09.00 – 15.00: Concursul studențesc „Treasure Hunt – Descoperă TUIASI” 2017
    • Campus Academic
  • Luni, 20 noiembrie 2017
    • 17.30 – 20.00: Spectacol „Momente Gaudeamus TUIASI”, organizat de ligile studențești TUIASI
    • Casa Studenților Iași
  • Vineri, 24 noiembrie 2017
    • 09.30 – 14.00: „RoboWare@tuiasi.roIng” Studenți Antreprenori
    • FabLab, TEX 6, etaj 2
  • Sâmbătă, 25 noiembrie 2017
    • 17.00 – 20.00: Spectacol de teatru „O scrisoare pierdută”
    • Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași
TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.