S-a stins din viață prof. univ. dr. ing. Nicolae Badea, fost rector al Universității Tehnice

Prof. univ. dr. ing. Nicolae Badea (1945 – 2017), fost rector, prorector și director general al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, s-a stins din viață sâmbătă, 30 decembrie 2017, la vârsta de 72 de ani.

Născut în Ploiești, județul Prahova, absolvent al Institutului Politehnic Ieșean, Facultatea de Chimie Industrială, în 1969, prof. univ. dr. ing. Nicolae Badea a făcut peste 20 de ani parte din echipa de conducere a universității, în calitate de director general, prorector și rector, rămânând, chiar și după retragerea din activitate în 2010, aproape de colectivul Facultății de Textile, Pielărie și Management Industrial.

Vă prezentăm, în continuare, un material in memoriam semnat de profesorul Stelian Sergiu Maier, un apropiat al fostului rector.

Domnul Badea, prin definiție: fler și îndrăzneală, generozitate și nesăbuință asumată

20 septembrie 1945 – 30 decembrie 2017

A călcat în luntrea lui Caron, îngândurat și nedorindu-și să se știe, un om care a modelat ființe și destine, o școală și o universitate. Domnul Badea, dascăl și Rector, vizionar și luptător, antreprenor și filantrop. Rezumând, un om al contrastelor, un explorator al extremelor, un jucător ce prea arare ori a plecat urechea la șoaptele chibiților. Un om care a câștigat și a pierdut, în ambele ipostaze, la cote care dau fiori. Un om care față de puțini și-a arătat sensibilitatea, iar față de mai puțini și-a recunoscut slăbiciunile.

Îndrăznesc să îl zugrăvesc eu, unul dintre cei puțini care l-au cunoscut în aproape toate situațiile de viață posibile. I-am fost și subaltern și coleg, și angajat și partener în afaceri, și confident și paratrăznet. I-am fost și „copil adăugat”, cum mi-a spus o dată. Mai mult decât atât, de două ori am adulmecat împreună pucioasa de peste Styx, împinși fiind de întâmplări terminale, în care Dumnezeu s-a uitat cu blândețe la noi, la amândoi, și ne-a mai păsuit.

Domnul Badea a emanat robustețe și a înfruntat, uneori cu benefică și tămăduitoare inconștiență, vicisitudini. Din confesiuni ale domniei sale știu că a pornit ca un adolescent firav, legat printr-o prietenie trainică de un coleg de liceu, împreună cu care a făcut toate năzbâtiile vârstei și alături de care și-a format personalitatea de luptător. Încunoștințat de mersul vremii, tatăl său l-a călăuzit spre ceea ce atunci se numea „industria ușoară”. A urmat „școala inginerească de pielărie” de la Iași, cu valențe de chimie aplicată, cunoscându-i nemijlocit pe profesorii Alexa și Ioan, pe care i-a venerat pentru anvergura lor intelectuală, înainte de a-i respecta pentru formația lor profesională. Spre finalul celor cinci ani, s-a căsătorit cu o colegă de grupă, Cecilia. A fost repartizat la Tăbăcăria Minerală Corabia, unde a devenit „copilul minune” al stației pilot. Pentru a se alătura soției constănțeancă s-a transferat, nu fără peripeții, la Combinatul de Îngrășăminte Chimice de la Năvodari, unde a ajuns un șef aspru, dar iubit pentru curajul de a „ține partea” lucrătorilor, și unde a fost obligat să se școlească într-ale „ingineriei conducerii”, așa cum era aceasta croită în anii șaptezeci. După doi ani, a dat curs invitației profesorului Chiriță de a concura pentru un post de asistent în cadrul Catedrei de Ingineria chimică a pieilor și extractelor tanante. Alături de profesorul Chiriță a pus umărul la consolidarea școlii de tăbăcărie, mai ales prin strânse relații profesionale și personale cu cei din branșa tăbăcarilor și pielarilor. Între aceștia, s-a făcut cunoscut drept „depanator al tehnologiilor”, în virtutea abilităților certe de inginer practician, dar și de experimentator riguros. Și-a desăvârșit formația științifică colaborând cu colegi, mai cu seamă cu domnii Vitan, Bucevschi și Surpățeanu. După controverse pătimașe, se desparte de profesorul Chiriță și își finalizează teza de doctorat, în 1987, sub conducerea academicianului Cristofor I. Simionescu. În paralel, devine mai întâi director educativ al unui cămin studențesc (T15) și apoi director economic al Institutului Politehnic. Onorând aceste poziții, și-a educat calitățile de „om de relații”, în sensul bun al expresiei, facilitând soluționarea unor stări și situații ce păreau insurmontabile la acea vreme și devenind un „factotum” admirat de doamna Beldie, Rector spre sfârșitul anilor optzeci.

După 1989, domnul Badea preia frâiele școlii superioare de pielărie de la Iași și consolidează colectivul didactic, extinzându-l atât numeric, cât mai ales ca arie de expertiză. Își valorifică viziunea antreprenorială și conexiunile fondând o firmă, în 1991, S.C. Inrex S.R.L, care începe cu zece asociați și devine inactivă cu doar doi, în 2003. Firma oferă, la început, consultanță tehnică și în scrierea și coordonarea de proiecte inginerești, apoi deschide un magazin cu produse de lux din piele și blană, iar spre finalul activității devine producătoare de piele, acoperind întregul „ciclu de viață” al articolelor din piei și blănuri. Pentru două mandate succesive a fost ales consilier municipal, ocupându-se cu precădere de soarta campusurilor studențești, de intabularea patrimoniului universităților ieșene, dar și de administrarea sportului ieșean, începând cu fotbalul și încheind cu scrima. A fost unul dintre fondatorii sucursalei ieșene a Partidului Alianța pentru România (APR), în 1998, exprimându-se ca un militant de dreapta, preocupat mai cu seamă de atragerea de tineri în politică și de educarea spiritului avangardist al acestora. În virtutea conexiunilor administrative și politice, a angrenat universitățile Iașului în proiecte ale Primăriei și ale județului, de la coordonarea regândirii patrimoniilor și direcțiilor de activitate extra-academică, antreprenorială, până la optimizarea colectării și valorificării gunoaielor, inclusiv le realizarea studiilor de pre-fezabilitate pentru stația de epurare a orașului.

În 1996, domnul Badea devine prorectorul Universității „Gh. Asachi” din Iași, acoperind activitatea economică și cea cu studenții. Își reînnoiește mandatul de prorector în 2000, iar apoi câștigă demnitatea de Rector, în 2004. În ambele funcții universitare s-a remarcat prin severitate, rigoare, viziune și curaj. Este, între altele, artizanul relocării Rectoratului și administrației în actualele amplasamente, dar și luptătorul care a menținut în patrimoniul Universității Tehnice Aula Universității și Sala Pașilor Pierduți, alături de majoritatea spațiilor „electroniștilor”, toate situate în splendidul Palat Universitar din Copou. Este, de asemenea, prorectorul care a avut curajul să redimensioneze administrația și să o reorganizeze în structura de azi. Mai mult decât atât, a îndrăznit să renunțe la fosta cantină studențească și să inițieze înființarea Iulius Mall, motorul activităților comerciale din campusul studențesc, dar și actualul pol de finanțare a vieții organizațiilor studențești din Universitatea Tehnică „Gheorghe Aschi” din Iași. În plus, domnul Badea este Rectorul care a reconfigurat, a dinamizat și a amplificat activitatea academică și extra-academică a studenților politehnicii ieșene. A transferat studenților responsabilități și i-a format, prin reprezentanți ai lor, în spirit antreprenorial, pentru a prelua inițiativa în domenii de pionierat în România, cum este cel al administrării financiare independente a unora dintre activitățile din campus, inițiativă pentru a cărei legiferare a militat în Consiliul Național al Finanțării Învățământului Superior (CNFIS), for în care a activat timp de opt ani.

După ce s-a retras din activitatea universitară, în 2010, exact din ziua în care a împlinit cei 65 de ani rigid menționați în legislația vremii, domnul Badea și-a prelungit discret prezența în colectivul școlii inginerești de pielărie. În repetate rânduri și-a asumat vina de a nu fi sprijinit suplimentar respectivul colectiv, doar pentru a nu i se aduce acuze în postura de diriguitor al universității. Ne-a susținut însă în relațiile cu firmele românești din branșă, atât timp cât acestea au activat. A acceptat totuși să eșueze alături de noi, în ultimii cinci ani, doar pentru a respecta orgoliul școlii și pentru a nu întina demnitatea unuia dintre cele două colective fondatoare ale Institutului Politehnic, din 1937, ce suntem, colectiv care l-a dat pe întâiul Rector al politehnicii ieșene, Cristea Niculescu Otin.

În lungi dar disparate discuții cu domnul Badea, am învățat că a fi orgolios și non-conformist sunt calități de care nu trebuie să fugi, ci pe care trebuie să le valorifici. Mai cu seamă dacă le ai în această pereche. Flerul și îndrăzneala, generozitatea și nesăbuința asumată sunt atribute ale personalității sale, pe care domnul Badea a reușit să le însămânțeze în prea puțini dintre cei care l-au cunoscut. Mai cu seamă deoarece aceste atribute, în această împerechere, nu pot încolți decât pe un fond de umanism și interiorizare. Puțini sunt care știu ori care acceptă faptul că domnul Badea a avut un astfel de fond.

Îndrăznesc să vă reamintesc faptul că domnul Badea a scris „Amintiri convenționale ale unui Rector neconvențional”, în 2016. Lăsând la o parte contextul și motivațiile dubitabile ale publicării acestei mici scrieri, citez un capăt de frază: „[…]mi-am dorit să fiu un Rector competent, iar pentru asta trebuia să-mi demonstrez calitățile manageriale.” Eu știu cât de greu i-a fost. Și nu pentru că nu avea fler și îndrăzneală, generozitate și nesăbuință asumată.

Cu respectul ce i se cuvine domnului Nicolae Badea, rugându-mă pentru el,
Stelian Sergiu Maier