Excelența Sa Kevin Hamilton, ambasadorul Canadei în România, a vizitat Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) marți, 12 decembrie 2017, unde s-a întâlnit cu membri din conducerea Universității și a văzut câteva dintre laboratoarele de ultimă generație ale instituției.
Mai mult, în prezența Excelenței Sale a fost semnat și un protocol de colaborare între TUIASI și Universitatea din Ottawa. La eveniment au luat parte, alături de ambasador, Ana Serafim, Senior Political Officer la Foreign Policy and Diplomacy Service din cadrul Ambasadei Canadei, prof. univ. dr. ing. Ioan Nistor de la Universitatea din Ottawa, absolvent al TUIASI, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI, prof. univ. dr. ing. Maria Carmen Loghin, prorector responsabil cu activitatea de cercetare, dezvoltare și inovare, prof. univ. dr. ing. Irina Lungu, prorector relații internaționale și prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin, prorector responsabil cu activitatea didactică și asigurarea calității.
„Deși a făcut progrese considerabile în ultimii 30 de ani, România are în continuare o problemă de imagine în Europa de Vest, Canada și Statele Unite ale Americii și este incorect că se întâmplă asta. Imaginea este aceea a unei țări post-comuniste care se bazează în mare parte pe agricultură, când realitatea este, iată, cea din instituția dumneavoastră, care participă la cele mai inovative proiecte de cercetare din Europa și din lume, printre care amintesc domenii precum robotica, ingineria chimică, inteligența artificială, dar și altele. Asta este România nouă și România reală”, a subliniat ambasadorul în începutul întâlnirii cu oficialii TUIASI, adăugând că inclusiv în sectoarele tradiționale, precum agricultura, se pot observa modernizări considerabile și noi tehnologii puse în practică. În consecință, una dintre misiunile sale în actualul mandat este aceea de a corecta această imagine greșită pe care o are România în Canada și de a prezenta România ca un loc unde companiile pot căuta oportunități de afaceri, unde profesorii și cercetătorii pot lega parteneriate academice, motiv pentru care a și ales să viziteze TUIASI.
Prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI, i-a prezentat pe scurt ambasadorului Universitatea ca fiind o instituție de învățământ superior tehnic completă – vorbind pe scurt despre cele 11 facultăți -, care, după ultimele clasamente, se află pe locul al doilea în România, după Universitatea Politehnica București. „Știu că sunteți interesat de inteligența artificială, domeniu care este abordat de mai multe specializări de la trei dintre facultățile noastre”, i-a transmis rectorul ambasadorului.
TUIASI a încheiat în primăvara acestui an un memorandum de înțelegere cu Universitatea din Ottawa, iar astăzi, în prezența ambasadorului, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval și prof. univ. dr. ing. Ioan Nistor au semnat un acord Erasmus+ între cele două universități. „Dacă Erasmus era un program strict european, acum, cu Erasmus+, există oportunități pentru canadieni să vină în Europa și europeni să meargă în Canada. Când Universitatea din Ottawa a semnat acel memorandum cu TUIASI, ideea a fost de a iniția astfel de programe Erasmus+. Astfel, vom avea studenți, masteranzi și doctoranzi care vor veni aici pentru perioade de până la patru luni, dar și profesori și personal academic, iar speranța noastră este ca în viitor să mai încheiem astfel de acorduri”, a declarat prof. univ. dr. ing. Ioan Nistor, de la Universitatea din Ottawa. Profesorul a adăugat că a fost impresionat de aparatura din laboratoarele TUIASI și de granturile de milioane de euro accesate de universitate.
„Într-adevăr, avem o infrastructură impresionantă și modernă. Mai mult, avem șapte specializări în limba engleză, la licență și la master, și am vrea ca în viitor să fie mai multe. Avem relații bune cu autoritățile locale și centrale, dar și cu mediul de afaceri, iar absolvenții noștri ajung în companii din toată lumea”, a completat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval.
După întâlnirea din clădirea Rectoratului, Excelența Sa Kevin Hamilton a vizitat o parte dintre laboratoarele TUIASI și a văzut în timp real cum se lucrează în acestea. De asemenea, a aflat despre câteva dintre proiectele importante din universitate, precum ENERED – platformă de cercetare pentru energie eficientă și durabilă, sau Sound of Vision – sistem de orientare neasistată în mediul înconjurător, destinat persoanelor nevăzătoare.