Studenții interesați să se înscrie la bursele oferite de Turcia pot face asta până miercuri, 20 februarie 2019. Între lunile aprilie – iulie vor fi programate interviurile.
Bursa asigură plasamentul într-una dintre cele mai bune 50 de universități din Turcia, sprijin financiar și un curs de un an de limba turcă, cu ajutorul căruia studenții se vor obișnui cu climatul social și cultural al țării. De asemenea, printre beneficii sunt incluse cazarea, asigurarea de sănătate și un cont bancar studențesc.
Mai multe informații despre condițiile de acordare a burselor, tipurile diferite de burse și beneficiile fiecăreia, precum și calendarul înscrierilor se găsesc pe pagina Türkiye Scholarships.
Turcia oferă burse studențior internaționali din toată lumea, care vin să studieze în universitățile de prestigiu de aici. În ultimii zece ani, țara a primit aproximativ 110.000 studenți internaționali, dintre care 25.000 cu bursă. Acest program de burse este finanțat de către stat, orientat către studenții de top, cu scopul de a consolida legăturile dintre țări și înțelegerea reciprocă între societăți.