loader image

A patra ediție a workshopului GIS Day 2018 cu tema „GIS solution for Surveying”

Facultatea de Hidrotehnică, Geodezie și Ingineria Mediului (FHGIM) de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIAȘI) și Esri Romania organizează, pentru al patrulea an consecutiv, Workshop-ul GIS Day 2018 cu tema GIS solution for Surveying

Ziua GIS nu este doar un eveniment, ci o mișcare la nivel global, fiind încadrată în Săptămâna Geografiei, iar în România se desfășoară mai multe activități în școli, licee și universități din mai multe orașe.

Programul complet poate fi consultat la acest link.

La Iași, evenimentul se va desfășura vineri, 23 noiembrie 2018, între orele 10.00 – 12.00, în Amfiteatrul A0 din cadrul FHGIM, și este deschis pentru toți studenții interesați de tematica abordată și dezvoltarea de abilități în ArcGis. GIS Day reunește toate instrumentele necesare debutului în acest domeniu vast.

Prima parte a workshop-ului va fi dedicată doamnei Iulia Alexandra Drobota, inginer în cadrul firmei ARCADIS și doamnei Irina Tutunaru inginer în cadrul Administrației Bazinale de Apă Prut-Bârlad.

Cea de-a doua parte va fi una de prezentări ale unor lucrări realizate de doctoranzi, intrarea la întregul eveniment fiind liberă.

TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.