Întâlnirea studenților străini cu reprezentanții Serviciului pentru Imigrări Iași și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Iași – sesiune de informare, miercuri 25 aprilie 2018, ora 12.00, Rectorat, amfiteatrul T3, parter.
- Descoperă
-
-
Descoperă TUIASI
TUIASI este printre primele instituții de învățământ superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație. De mai bine de două secole, de pe băncile universității noastre au plecat specialiști în domeniile ingineriei electrice, electronicii, construcțiilor, calculatoarelor, arhitecturii, hidrotehnicii, textilelor, mecanicii sau chimiei, dar și în ale cercetării, presei, economiei sau politicii.
-
#TUIASI
-
- Studii
- Facultăți
-
- Studii doctorale
-
-
Studii doctorale
Studiile universitare de doctorat reprezintă ciclul superior de studii care dezvoltă resursa umană competentă în realizarea cercetării științifice, capabilă de inserție pe piața muncii înalt calificate. Admiterea se realizează pe bază de concurs pe domenii de doctorat şi pe poziţiile vacante ale fiecărui conducător de doctorat, fiecare poziţie având alocată o temă de cercetare.
-
-
- Relații internaționale
-
-
Despre Prorectoratul Relații Internaționale
Despre Prorectoratul Relații Internaționale
Mai multe detalii
-
Trăiește experiența studenției la TUIASI!
Trăiește experiența studenției!
-
-
- D.P.P.D.
-
-
Despre D.P.P.D.
Departamentul pentru Pregatirea Personalului Didactic este infiintat din anul 2000 si functioneaza conform Ordinului M.E.C, nr. 3404 din 21.03.2002. Sediul nostru se afla in cladirea facultatii de Inginerie Chimica, la etajele III, IV si V, dispunand de o suprafata de peste 500 mp. Aici se regasesc sediul administrativ, o sala de curs modernizata, un laborator metodic informatizat, un cabinet de consiliere, un cabinet de creativitate si 4 cabinete didactice.
- Mai multe detalii
-
Beneficiari
Beneficiari ai programelor oferite de DPPD-UTI sunt: studentii celor 11 facultati ale universitatii, personalul didactic si de conducere din învatamântul preuniversitar si superior, absolventi ai învatamântului superior, personalul si absolventii institutiilor de formare.
Admiterea studentilor sau a altor categorii de beneficiari la programul de profesionalizare pentru cariera didactica se face pe baza unui interviu prin care se urmareste evitarea profesionalizarii persoanelor cu incompatibilitati fizice cu rolul didactic, în special ale celor cu defecte cronice de vorbire.
-
-
- Facultăți
- Cercetare
-
-
- Centru suport ACCESS2020
-
Centru suport pentru proiecte de cercetare-dezvoltare internaționale în domeniul tehnologiilor noi și emergente în cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași.
-
- Buletinul Institutului Politehnic din Iași
-
Revista constituie o oportunitate pentru schimbul de idei şi legarea unor punţi de colaborare între cadre didactice, cercetători, doctoranzi, specialişti în diferite domenii care abordează direcţiile de studiu menţionate.
-
- Editura „Politehnium”
-
De la înfiinţare, Editura Politehnium şi-a dedicat activitatea promovării editoriale a unor domenii ale ştiinţei, cu precădere ale ştiinţelor tehnice, faţă de care majoritatea editurilor româneşti sau arătat mai puţin receptive.
-
- Granturi pentru cercetare
-
Stimularea activității de cercetare se adresează cadrelor didactice și cercetătorilor din Universitățile ARUT. Prin acest program fiecare Universitate va acorda câte un grant, pe fiecare domeniu de specializare științifică, în condițiile stabilite prin pachetul de informații.
-
-
- Admitere #TUIASI 2024
- Licență
-
-
Înscrieri online
Candidatul are posibilitatea să se înscrie, cu o singură taxă și un singur dosar, la specializările de la trei facultăți ale Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, în ordinea preferințelor, urmând ca, în funcție de media de admitere și de opțiuni, să fie declarat admis la una dintre acestea. Pentru a se înscrie la mai mult de trei facultăți, candidatul va plăti o taxă suplimentară.
-
- Masterat
-
-
Înscrieri online
Candidatul are posibilitatea să se înscrie, cu o singură taxă și un singur dosar, la mai multe facultăți ale Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, în ordinea preferințelor, urmând ca, în funcție de media de admitere și de opțiuni, să fie declarat admis la una dintre acestea.
-
- Doctorat
-
-
Doctorat @TUIASI
Concursul de admitere pentru studiile de doctorat se organizează de regulă în luna septembrie și are două probe: un examen de competență lingvistică organizat la Catedra de Limbi Străine de la TUIASI și un colocviu pe baza unei tematici și bibliografii anunțate din timp în fața unei comisii formate din specialiști.
-
- Licență
- Știri & Evenimente
-
-
- Evenimente
- Noutăți
- Viața Politehnicii
-
Ultimele evenimente
-
-
Ultimele articole
- Digital Innovation Zone vă invită la evenimentul onsite din Belgia cu titlul „HealthTech Investor Summit” organizat între 9 – 11 decembrie 2024
- 1.850 de elevi din România și Republica Moldova participă sâmbătă la Concursul „acad. Cristofor Simionescu”
- Reprezentanți ai Politehnicii ieșene, prezenți la programul Building a Successful Entrepreneurship Center în Statele Unite ale Americii
- Un nou laborator modernizat pentru studenții de la CMMI, în urma unei investiții de 40.000 euro din partea companiei PHINIA
- Campanie BRD dedicată angajaților din domeniul Educației din județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui
-
-
Știri – Facultăți
- Arhitectură „G.M. Cantacuzino”
- Automatică şi Calculatoare
- Construcţii de Maşini şi Management Industrial
- Construcţii şi Instalaţii
- Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei
- Hidrotehnică, Geodezie şi Ingineria Mediului
- Inginerie Chimică și Protecția Mediului „Cristofor Simionescu”
- Inginerie Electrică, Energetică şi Informatică Aplicată
- Mecanică
- Ştiinţa şi Ingineria Materialelor
- Design Industrial și Managementul Afacerilor
-
-
- Administrație
- Servicii
-
-
Audiențe
Audienţele se pot stabili pentru zilele următoare, în intervalul orar respectiv:
Marţi: 12.00 – 14.00 Joi: 11.00 – 13.00 Tel: +40 232 212 322
-
Acte de studii
Program pentru eliberarea actelor de studii:
LUNI – VINERI: 11.00 – 13.30Adresa: Secretariat RECTORAT – ACTE DE STUDII
Str. Prof. dr. docent Dimitrie Mangeron, nr. 67, corp T, et. 2, camera C226Tel: +40 232 278 683/ +40 232 278 680, int. 2544
-
- Achiziții publice
-
-
Arhivă achiziții publice
- Noiembrie 2024
- Octombrie 2024
- Septembrie 2024
- August 2024
- Iulie 2024
- Iunie 2024
- Mai 2024
- Aprilie 2024
- Martie 2024
- Februarie 2024
- Ianuarie 2024
- Decembrie 2023
- Noiembrie 2023
- Octombrie 2023
- Septembrie 2023
- August 2023
- Iulie 2023
- Iunie 2023
- Mai 2023
- Aprilie 2023
- Martie 2023
- Februarie 2023
- Ianuarie 2023
- Decembrie 2022
- Noiembrie 2022
- Octombrie 2022
- Septembrie 2022
- August 2022
- Iulie 2022
- Iunie 2022
- Mai 2022
- Aprilie 2022
- Martie 2022
- Februarie 2022
- Ianuarie 2022
- Decembrie 2021
- Noiembrie 2021
- Octombrie 2021
- Septembrie 2021
- August 2021
- Iulie 2021
- Iunie 2021
- Mai 2021
- Aprilie 2021
- Martie 2021
- Februarie 2021
- Ianuarie 2021
- Decembrie 2020
- Noiembrie 2020
- Octombrie 2020
- Achiziții Proiect ROSE AG288 – NetLab
- Septembrie 2020
- August 2020
- Iulie 2020
- Iunie 2020
- Mai 2020
- Aprilie 2020
- Martie 2020
- Februarie 2020
- Ianuarie 2020
- Decembrie 2019
- Noiembrie 2019
- Octombrie 2019
- Septembrie 2019
- August 2019
- Iulie 2019
- Iunie 2019
- Mai 2019
- Aprilie 2019
- Martie 2019
- Februarie 2019
- Ianuarie 2019
- Decembrie 2018
- Noiembrie 2018
- Octombrie 2018
- Septembrie 2018
- August 2018
- Iulie 2018
- Iunie 2018
- Mai 2018
- Aprilie 2018
- Martie 2018
- Februarie 2018
- Ianuarie 2018
- Primul trimestru 2016
- 2015
-
- Licitații spații închiriate
- Concursuri și Promovări
-
-
Posturi didactice
- Pachet de informații
PROIECT „AntreprenorIng”
- Prezentare proiect și informații de interes
-
Posturi administrative
- Ultimele anunțuri de angajare/promovare
Arhivă concursuri și promovări
- Noiembrie 2024
- Octombrie 2024
- Septembrie 2024
- August 2024
- Iulie 2024
- Iunie 2024
- Mai 2024
- Aprilie 2024
- Martie 2024
- Februarie 2024
- Ianuarie 2024
- Decembrie 2023
- Noiembrie 2023
- Octombrie 2023
- Septembrie 2023
- August 2023
- Iulie 2023
- Iunie 2023
- Mai 2023
- Aprilie 2023
- Februarie 2023
- Ianuarie 2023
- Decembrie 2022
- Noiembrie 2022
- Octombrie 2022
- Septembrie 2022
- August 2022
- Iulie 2022
- Iunie 2022
- Mai 2022
- Aprilie 2022
- Martie 2022
- Februarie 2022
- Ianuarie 2022
- Decembrie 2021
- Noiembrie 2021
- Octombrie 2021
- Septembrie 2021
- August 2021
- Iulie 2021
- Iunie 2021
- Mai 2021
- Aprilie 2021
- Martie 2021
- Februarie 2021
- Ianuarie 2021
- Decembrie 2020
- Noiembrie 2020
- Octombrie 2020
- Septembrie 2020
- August 2020
- Iulie 2020
- Mai 2020
- Aprilie 2020
- Martie 2020
- Februarie 2020
- Ianuarie 2020
- Decembrie 2019
- Noiembrie 2019
- Octombrie 2019
- Septembrie 2019
- August 2019
- Iulie 2019
- Iunie 2019
- Mai 2019
- Aprilie 2019
- Martie 2019
- Februarie 2019
- Ianuarie 2019
- Decembrie 2018
- Noiembrie 2018
- Octombrie 2018
- Septembrie 2018
- August 2018
- Iulie 2018
- Iunie 2018
- Mai 2018
- Aprilie 2018
- Martie 2018
- Februarie 2018
- Ianuarie 2018
- 2016
- 2015
-
-
- Informații și Resurse
-
-
Compartimentul de Informare Publica
Ing. Doina Tiron
(secretar, Prorectoratul de Relații Internaționale)
Email dtiron@tuiasi.ro, international@tuiasi.ro
Tel/fax :0232/278628, 0232/278680, int.2496Localizarea compartimentului
Biroul de Relații Internaționale – Erasmus+,
Str. prof.dr.docent Dimitrie Mangeron, nr.67, Iași, Corp T – Rectorat, parter, cam. B01Program de lucru cu publicul
Marți – orele 10.00-11.30
Joi – orele 09.00-10.30
-
- Servicii
- Alegeri