Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași inaugurează joi, 15 noiembrie, de la ora 14.00, Centrul de Învățare REMEDIUM – TUIASI, într-un proiect finanțat cu fonduri asigurate de Banca Mondială. Valoarea proiectului a fost de aproximativ 250.000 de euro, cu care s-a amenajat un spațiu ultra-modern de învățare la parterul căminelor T5-T6 din Campusul „Tudor Vladimirescu” al TUIASI. Acesta este prevăzut cu trei încăperi: una pentru activități dedicate învățării și predării, un spațiu tip sală de lectură, care poate fi folosit și ca o sală de training și consiliere în grup, cât și o sală de consiliere individuală.
Spațiul este dotat cu zece stații de calculator moderne pe care sunt încărcate cele mai avansate softuri existente de proiectare și desenare, destinate în principal studenților de anul I. Există și o bibliotecă fizică ce conține publicații, cărți, manuale din străinătate pe domenii precum matematică, mecanică, fizică, existând instalate și o serie de standuri demonstrative pentru înțelegerea diverselor fenomene fizice.
„Proiectul are durata de trei ani de zile, lucrăm de aproape un an la acest centru modern de învățare și timp de doi ani, de acum încolo, se vor desfășura activități remediale, de consiliere și dezvoltare personală. Ne dorim ca pe măsură ce timpul trece să fie utilizat de un număr cât mai mare de studenți din primul an, fiindcă miza acestor proiecte de tip ROSE este reducerea abandonului școlar pentru tinerii din anul I”, a declarat prof. univ. dr. ing. Neculai Seghedin, prorector responsabil cu activitatea didactică și coordonator al proiectului.
La inaugurarea de la TUIASI va fi prezentă o delegație de opt persoane formată din reprezentanți ai Băncii Mondiale condusă de Tatiana Proskuryakova, country manager pentru România și Ungaria al Băncii Mondiale.