Prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, a primit titlul de Cetățean de Onoare al Iașului. Distincția a fost acordată luni, 20 mai 2024, de către primarul orașului, Mihai Chirica, în timpul ceremoniei de deschidere a manifestării „10 Days of INGENIUM”, o reuniune de lucru a celor zece universități membre ale Alianței europene INGENIUM.
Primarului Iașului, Mihai Chirica, i-a oferit distincția rectorului cu ocazia găzduirii la Iași de către TUIASI a acestei importante manifestări internaționale, după ce decizia de premiere a fost validată de Consiliul Local în luna martie a anului 2024.
În discursul său, primarul a apreciat mai multe obiective pe care le-a observat ca fiind îndeplinite în timpul mandatelor rectorului: creșterea vizibilității universității, atât pe plan național, cât și internațional, modernizarea spațiilor de învățământ și de cazare, întărirea relațiilor dintre profesor și student, creșterea atractivității pentru noi studenți la toate cele 11 facultăți, dar și recunoașterea oferită de Administrația Prezidențială pentru reușitele TUIASI.
„Multe lucruri nu poate să facă orașul pentru universități, dar o formă de recunoștință își permite orașul nostru pentru cei care sunt reprezentativi. De-a lungul timpului, avem un colectiv de oameni în interiorul Primăriei, dar și din afara municipalității, care analizează ce se întâmplă în comunitatea noastră și care sunt oamenii care ne reprezintă cu adevărat. Iar una dintre deciziile acestei comisii a fost să îi oferim titlul de cetățean de onoare domnului rector Dan Cașcaval, pe care eu îl apreciez foarte mult”
a punctat Mihai Chirica în discursul său
Rectorul universității a mulțumit primarului pentru propunerea de includerea sa în rândul cetățenilor de onoare ai municipiului Iași, cât și Consiliului Local pentru validarea acestei distincții. Prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval a explicat că această distincție este una pe care o consideră foarte deosebită și onorantă.
„Sunt deosebit de onorat de includerea mea în galeria ilustră a Cetățenilor de Onoare ai Municipiului Iași, o distincție care vine să completeze ceea ce am considerat mereu ca fiind cea mai onorantă poziție a mea, și anume aceea de cetățean al Iașului. Am pășit în Iași când încă nu împlinisem 19 ani, iar viața a făcut ca toate etapele vieții mele post-adolescentine să le împărtășesc cu acest oraș. Am avut o singură «sincopă», un an cât am fost angajat la Vălenii de Munte. Dar a fost suficient ca să doresc puternic să revin aici. Da, recunosc, Sibiul rămâne orașul fermecat al copilăriei și adolescenței mele, dar Iașul m-a ajutat enorm să devin ceea ce sunt acum. De aceea, în fiecare mediu, cu fiecare ocazie, indiferent de poziția mea academică națională sau internațională, am susținut răspicat Iașul, pentru că întotdeauna am crezut și cred în continuare că orașul nostru încă nu a ocupat locul și nici nu i se acordă atenția pe care le merită din partea tuturor românilor”
a subliniat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval