Rectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, și-a prezentat vineri, 22 martie 2024, în debutul ședinței Senatului TUIASI, raportul cu privire la starea universității pe anul trecut. În prezentarea făcută în fața comunității, rectorul a surprins principalele realizări din 2023, domeniile unde mai este nevoie de muncă, a menționat defalcat sursele de finanțare și evenimentele majore derulate de Politehnica ieșeană.
Printre cele mai importante aspecte surprinse de rector în discursul său adresat Senatului s-a numărat și recordul numărului de candidați români la admiterea din 2023, dar și numărul foarte mare al celor din Republica Moldova și din alte țări care au ales Politehnica ieșeană. În total au fost peste 6.500 de dosare depuse și de candidați înscriși.
„Avem în jur de 13.000 de studenți fizici în toată universitatea, există o creștere importantă față de 2016. O creștere importantă este și cea a studenților din Republica Moldova: față de anul 2016, când aveam sub 300, am crescut de trei ori. A crescut foarte mult și numărul studenților din țările non-UE, mai ales în ultimii doi ani, și trebuie să venim în întâmpinarea lor cu mai multe programe de studiu în limba engleză”
a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval
În același timp, Politehnica ieșeană este în primele universități din țară în ceea ce privește finanțarea suplimentară oferită de Ministerul Educației, după indicatorii de calitate. În mod concret, în 2023 TUIASI a încasat cu 8 milioane de lei mai mult față de 2022 și cu 11 milioane peste media națională.
„Suntem a șasea universitate din România ca sumă primită prin contract instituțional. Ca număr de studenți suntem a opta, a noua, fiindcă sunt unii indicatori care variază, dar ne referim la cele 45 de universități de stat sau cele 100, dacă le includem pe cele private. Au crescut puternic veniturile din burse și vor mai crește fiindcă suntem încadrați în categoria STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică) cu toate domeniile, mai puțin Arhitectura, dar și aici am făcut unele demersuri la Ministerul Educației. În ceea ce privește finanțarea pe indicatori de calitate, avem un plus față de media alocată la nivel național: un surplus de 11 milioane, pe lângă cele 59,6 milioane de lei pe care le primeam standard”,
a mai punctat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval
În zona cercetării, numărul articolelor științifice publicate în reviste de profil a rămas unul constant în ultimii ani, remarcându-se o ușoară creștere a susținerii tezelor doctorale în urma unor proiecte derulate de către Consiliul Studiilor Universitare de Doctorat din cadrul universității. Însă ceea ce este cu adevărat remarcabil pe anul trecut este creșterea numărului de proiecte derulate pe axa Horizon, de la 3 – 4 în anii anteriori, la 17 în 2023.
Și în materie de infrastructură anul 2023 a înregistrat o serie de premiere. TUIASI a introdus în circuitul cazărilor și căminul T6 care, deși lucrările au fost întinse pe parcursul mai multor ani, a fost realizat la standarde europene și este unul dintre cele mai moderne din țară. Tot în 2023 a avut loc finalizarea oficială a reabilitării, prin fonduri europene de peste 12 milioane de euro, a trei clădiri: sediul Facultății de Inginerie Chimică și Protecția Mediului „Cristofor Simionescu” și câte un corp al Facultății de Design Industrial și Managementul Afacerilor și al Facultății de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată.
„Căminul T6 a fost un proiect pe care-l susțin foarte mult, care a fost început acum mult timp, s-a sistat finanțarea, iar în ultimii 3 – 4 ani s-au făcut minuni și avem un cămin la standarde europene, cu mobilier proiectat de studenții de la Arhitectură. Deși a revenit 75% Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației, avem un etaj rezervat pentru cei mai buni studenți din universitate, iar fiecare facultate are locuri acolo”,
a mai precizat rectorul
Unul dintre punctele importante din raportul prezentat comunității a ținut de prezența TUIASI în Alianța de universități europene INGENIUM și de întâlnirile comune care au avut loc pe parcursul anului 2024.