loader image

1.200 de lei pe lună, cea mai mare bursă pe care o pot lua studenții Universității Tehnice „Gheorghe Asachi”

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a stabilit noile cuantumuri ale burselor studenților, după prevederile Guvernului din Ordonanța de Urgență nr. 2/2017, când s-a suplimentat cu 50% fondul de burse, și metodologia de aplicare stabilită prin Ordinului de Ministru 3392/27.02.2017. Astfel, studenții Universității Tehnice vor putea primi burse cuprinse între 458 și 1.200 de lei.

Cele mai mari burse vor fi cele de performanță, cu valoarea de 1.200 de lei, care se dau pe bază de concurs la studenții cu cele mai mari medii, cu rezultate pe partea de cercetare științifică sau inovare și alte merite la nivel științific și didactic în instituția de învățământ superior tehnic. Nu vor mai exista bursele de studiu, se vor numi de merit, iar valoarea minimă a acestora va fi de 459 de lei, în timp ce valoarea maximă va fi de 1.092 de lei, oferindu-se proporțional cu media semestrială.

Facultățile universității vor avea alocări financiare diferite și vor stabili valori diferite ale burselor cuprinse între cuantumul minim și cel maxim determinate de universitate. La nivelul întregii instituții de învățământ superior vor lua burse aproximativ 30% dintre studenți. 

La nivelul universității s-a decis ca studenții să obțină cel puțin media 7, în ceea ce privește disciplinele studiate în semestrul anterior, pentru a putea primi bursă. Însă facultățile pot stabili drept criteriu o medie mai ridicată – de 8 sau 8,50. „Sunt facultăți care au foarte mulți studenți cu medii mari și ar fi imposibil să le dea la toți care au media mai mare de 7. De aceea, ele pot ridica pragul în funcție de necesitate. Pentru licență și master se vor acorda burse de performanță, de merit, sociale, sociale ocazionale, speciale și burse pentru stagii universitare și postuniversitare în vederea susținerii mobilităților temporare efectuate în unități și instituții din țară și străinătate”, a declarat prof. univ. dr. ing. Cezar Oprișan, prorector responsabil de relația cu studenții.

Astfel, fiindcă legislația precizează că bursa socială trebuie să fie mai mică decât cea de merit, ea va avea valoarea de 458 de lei, cu 1 leu mai puțin decât bursa de merit. Fondul burselor sociale poate fi însă suplimentat din surse extrabugetare, în special pentru studenții orfani sau care suferă de boli cronice, ele putând ajunge până la 578 de lei. Bursele sociale pot fi oferite doar studenților care nu au împlinit încă vârsta de 35 de ani.

Bursa specială va avea valoarea de 600 de lei și va fi acordată în situațiile deosebite care vor apărea la universitate – cum ar fi performanțe sportive sau cultural-artistice remarcabile. „Această creștere asigură și studenților posibilitatea de a desfășura o activitate mult mai bună în cadrul universității, atât pe plan social, cât și pe plan didactic. Mai sunt și alte resurse care le vin în ajutor, gratuitatea pe partea de transport, fie cel local, fie cel extern, pe calea ferată. Însă este o creștere semnificativă și ar trebui să îi mobilizeze mult mai mult pentru a învăța”, a completat prof. univ. dr. ing. Cezar Oprișan.

Au fost reglementate și modificări la nivelul burselor pe care le vor primi doctoranzii. Și aici se înregistrează o creștere, mai exact de 400 de lei, doctoranzii de la buget, cu bursă, primind 1.450 de lei în primii doi ani de studiu și 1.680 în anul al III-lea.

TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.