loader image

1.850 de elevi din România și Republica Moldova participă sâmbătă la Concursul „acad. Cristofor Simionescu”

Facultatea de Inginerie Chimică și Protecția Mediului „Cristofor Simionescu” din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași organizează a XII-a ediție a Concursului „acad. Cristofor Simionescu”, sâmbătă, 23 noiembrie 2024, începând cu ora 8.30, în format online, pe platforma: https://cacs.icpm.tuiasi.ro.

Imagine dinaintea pandemiei, când concursul era organizat la sediul
Facultății de Inginerie Chimică și Protecția Mediului „Cristofor Simionescu”

La cele trei secțiuni ale concursului: I – Chimie pentru licee și colegii teoretice, II – Chimie pentru licee și colegii tehnologice și III – Protecția mediuluis-au înscris 1850 de elevi din clasele IX – XII din România și Republica Moldova. Elevii sunt coordonați de 300 de cadre didactice și provin de la 214 de unități de învățământ, din București și 33 de județe din România, precum și din orașele/raioanele Chișinău, Edineț, Orhei, Soroca, Ungheni din Republica Moldova. 130 de cadre didactice au înscris elevii coordonați și în competiția pe echipe.

Rezultatele finale vor fi afișate, după rezolvarea eventualelor contestații, pe pagina web a concursului: www.ascchemis.ro/concurs_ficpm/.

Peste 100 de cadre didactice și-au anunțat participarea la tradiționalul workshop online organizat la fiecare din ultimele zece ediții ale concursului, care își propune să faciliteze comunicarea și consolidarea legăturilor dintre mediul didactic universitar și pre-universitar. La ediția din acest an participanții vor putea asista și participa activ la prelegerile: „Epurarea apelor uzate municipale: între provocările legislative și sustenabilitatea proceselor” susținută de prof. univ. emerit dr. ing. Carmen Teodosiu, de la facultatea organizatoare; „Industria fabricării hârtiei și cartonului ondulat din România, model de economie circulară”” susținută de ec. Marius Juncanariu, director general DS Smith Paper Zărnești, reprezentant ROMPAP și „acad. Bogdan C. Simionescu – un om între oameni – pasiune pentru chimie și dedicație pentru oameni – făuritor al viitorului”, susținută de prof. dr. ing. Constanța Ibănescu, de la facultatea organizatoare.

Începând cu ediția a IX-a, prin amabilitatea domnului academician prof. dr. ing. Bogdan Simionescu, se acordă premiul „Academician Cristofor Simionescu”, studentei / studentului cu rezultate deosebite în activitate didactică și extracurriculară obținute în primii doi ani de studii de licență, iar în acest an premiul va fi oferit de dra. dr. ing. Bogdana Simionescu.

Informații actualizate privind desfășurarea concursului individual și pe echipe și al workshop-ului vor fi comunicate pe pagina web a concursului.

TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.