loader image

80 de cadre didactice din 23 de colegii și centre de excelență din Republica Moldova și de la TUIASI au dezbătut la Iași elemente de bună practică în sistemul educațional

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a organizat, ca partener în cadrul proiectului „DIRECT ACCESS TO STUDENTS” (DAS), „Conferința de bune practici a profesorilor din Republica Moldova și România”, dedicată prezentării rezultatelor obținute și realizării unui schimb de bune practici între profesorii din Republica Moldova și România pentru crearea unui cadru interinstituțional care să contribuie la dezvoltarea resursei umane și a capacității de cooperare transfrontalieră între instituțiile de învățământ din cele două țări.

Evenimentul s-a desfășurat în Iași, Hotel Ramada, în perioada 23 – 24 septembrie 2022. La conferință au participat 80 de cadre didactice și voluntari, din 23 de colegii și centre de excelență din Republica Moldova și România, precum și din TUIASI.

Au fost prezentate în prima zi a conferinței experiențele în proiect ale următoarelor instituții din Republica Moldova: „Centrul de Excelență în Industria Ușoară Chișinău”, „Colegiul de Industrie Ușoară din Bălți”, „Colegiul de Construcții din Hîncești”, „Centrul de Excelență în Energetică și Electronică din Chișinău”, „Colegiul Tehnologic din Chișinău”, „Centrul de Excelență în Construcții Chișinău”, „Colegiul Politehnic din Bălți”, „Centrul de Excelență în Informatică și IT Chișinău”.

În ziua a doua zi s-a desfășurat un workshop cu tema „Școala din România și din Republica Moldova, între clișeu și realitate”, principalele teme de discuție fiind: „Școala nu mai e ce-a fost!”, „Românul este creativ!”, „Românul s-a născut poet. Dar mai citește?”, „Unde ne sunt tinerii?”, „Școala între teoretic și practic”, „Cum pregătim tinerii pentru viață!”.

Proiectul (DAS) este finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Operațional Comun România – Republica Moldova 2014 – 2020 și este implementat în perioada 01.10.2020 – 31.10.2022 de către Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, în parteneriat cu Asociația Centrul Regional pentru Integrare Socială Nord-Est, sub coordonarea organizației Business Consulting Institute din Chișinău.

Proiectul DAS este unul generos, dedicat dezvoltării resursei umane, scopul acestuia fiind creșterea accesului la programe educaționale prin cooperarea dintre instituțiile de învățământ și sprijinirea a 600 de elevi din clasele de învățământ terțiar non-universitar din Republica Moldova în dezvoltarea lor socio-profesională, pentru a crește șansa în construirea unei cariere în domeniul ingineriei și calitatea vieții tinerilor.

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași
Bd.Dimitrie Mangeron, nr. 67
700050, Iași, România
Prof. univ. dr. ing. Mirela Blaga – manager proiect TUIASI
26.09.2022

TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.