Conducerea Facultății de Construcții de Mașini și Management Industrial de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași a inaugurat astăzi, luni, 16 aprilie, de la ora 11.00, un laborator ultramodern modernizat de către compania GreenBau.
Cu o investiție totală de aproximativ 100.000 de lei, laboratorul va fi folosit pentru instruirea asistată a studenților pentru programarea mașinilor unelte cu comandă numerică, iar prof. univ. dr. ing. Cătălin Dumitraș, decanul facultății, crede că modernizare laboratorului arată și deschiderea pe care o are universitatea către programe de studiu care să îi pregătească pe studenți cu adevărat pentru piața muncii. „Pentru noi, este un moment deosebit deschiderea unui laborator împreună cu o companie – acest lucru arată că gheața care era formată, distanța între universități și companii – s-a topit și s-a micșorat spațiul dintre cele două entități. Nu se poate face învățământ tehnic fără un dialog, un sprijin din partea companiilor”, a precizat decanul.
Conducerea universității, reprezentată la eveniment de rectorul TUIASI, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, și prof. univ. dr. ing. Neculai Seghedin, prorector responsabil cu activitatea didactică, a insistat la conferința de inaugurare a laboratorului pe oportunitățile pe care le oferă studenților o astfel de colaborare cu mediul de afaceri. „O dimensiune a universității nu poate fi întregită dacă nu există un parteneriat cu mediul economic, iar un astfel de lucru este cu atât mai important într-o universitate tehnică. Trebuie să recunoaștem că în ultimii ani, universitatea noastră a făcut pași importanți în întâmpinarea mediului economic, având în prezent cicluri de studii și specializări care se derulează în parteneriat cu companii din România. Avem laboratoare modernizate de companii din România, avem stagii de practică susținute în întregime, din punct de vedere financiar, de către companii. Acest lucru este unul absolut firesc în societatea în care trăim; universitatea a dat absolvenți pe piața muncii, companiile vin spre universitate și înțeleg că nu trebuie doar să preia absolvenți, ci trebuie să ofere și universității un suport pentru a avea calitatea pe care și-o doresc”, a punctat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval.
Prof. univ. dr. ing. Neculai Seghedin a marcat în discursul său puternica legătură pe care o are Iașul, de 100 de ani, fiindcă 2018 marchează și anul Centenarului Marii Uniri, cu marea și mica industrie. Acesta consideră că acuzele făcute de-a lungul timpului de români și de ieșeni în particular că „Iașul și Moldova nu au sau nu mai au industrie”, ține de o genă care tinde spre autovictimizare, care transformă românii ca fiind „niște perpetue victime”. „Acest clișeu nu are niciun fel de fundament. Iașul acum 100 de ani producea armament de artilerie de mare calibru. La Iași, acum 100 de ani, s-a înființat Asociația Generală a Inginerilor din România. Iașul are tradițiile sale în domeniul ingineriei și avem datoria să perpetuăm această tradiție și această cultură. Asistăm în această perioadă la o schimbare completă de paradigmă. IT-ul nu mai este apanajul și domeniul exclusiv al informaticienilor sau a specialiștilor în calculatoare. IT-ul a pătruns peste tot. Trebuie să le arătăm tinerilor că, într-adevăr, ingineria mecanică s-a schimbat, fabricile nu mai au nimic în comun cu ce era acum 20 de ani, iar condițiile de lucru sunt cu totul altele”, a explicat prof. univ. dr. ing. Neculai Seghedin. Acesta a îndemnat către un dialog mai deschis către elevii din licee și școlile generale care să arate că statutul intelectual și poziția în societate a unui inginer mecanic s-a schimbat acum, implică o nativitate digitală și o trecere completă în epoca informației.
Industria și universitățile, o legătură din ce în ce mai strânsă
Directorul companiei GreenBau, Ferry Grinberg, care a fost prezent la eveniment, a menționat faptul că mai multe firme importante din industrie și-au dat seama, în ultimii ani, că este nevoie de o implicare complementară în formarea unor specialiști de viitor, nu doar prin atragerea studenților din prezent. De aceea s-a luat decizia modernizării laboratorului de la TUIASI, al doilea modernizat din țară, după unul similar realizat la București: există o cerere ridicată pe piața muncii de profesioniști care să lucreze cu mașini cu comandă numerică, dar firmele nu reușeau să angajeze destul de mulți oameni pregătiți în acest sens.
„Noi am deschis în 2013, în București, un laborator și, după câte înțeleg, inginerii care ies de acolo sunt mult mai bine pregătiți. Investiția cea mai mare nu este doar cea financiară, ci cea făcută în inteligența pe care vrem să o dezvoltăm, cu ultimele programe care există, incluzând mașini virtuale, sisteme de programare noi, astfel de lucruri care oferă puterea de a învăța aceste lucruri. Până la urmă, interesul este comun – al tuturor, al industriei, universităților și al nostru, ca utilajele care există pe piață să fie folosite la capacitate maximă”, a explicat Ferry Grinberg. El a mai punctat și faptul că, deși interesul industriei este unul foarte ridicat, fiind proiecte europene implementate în România folosind mașini unelte cu comandă numerică, cele de tip Okuma, dar și investiții realizate de firme din SUA sau China, există o reală problemă legată de inginerii care le pot folosi la capacitate maximă.
Același punct de vedere l-a susținut și Gheorghe Cazan, reprezentantul companiei Autodesk, care a oferit Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” cu această ocazie 3.000 de licențe ale programelor firmei, pentru grafică asistată de calculator. Acesta a precizat că în ultima perioadă, compania pe care o reprezintă a început să se îndrepte mult mai aplicat către universități, dar și către școli sau licee, pentru a venit cu soluții aplicate ca să existe „o generație motivată”. În opinia acestuia, unul dintre lucrurile care lipsește constant din pregătirea tinerilor chiar înainte de a ajunge la universitate este motivația de a se pregăti și de a lucra în industrie. „Nu pot veni către industrie arătându-le procese de acum 30 de ani, trebuie să vadă ceea ce se dorește să se facă în industria modernă, prin investiții care vor fi puse în practică în următorii patru – cinci ani. Ca mediu de afaceri, este important să fim alături de dumneavoastră și dumneavoastră să fiți alături de noi și să asimilați propuneri din zona mediului de afaceri pentru că doar împreună vom putea să creăm un mediu productiv eficace, pentru că suntem o țară cu un mare potențial industrial”, a completat Gheorghe Cazan.
Și administrația locală a fost prezentă la evenimentul găzduit de Facultatea de Construcții de Mașini și Management Industrial prin viceprimarul Radu Botez, care a ținut să precizeze că la Iași se încearcă o revigorare a întregii economii a orașului, punându-se accentul pe componenta industrială. Acesta a precizat că în Iași există 18.000 de persoane care lucrează în domeniul IT-ului, iar la Primărie există întâlniri la fiecare trei luni pe această temă, cu reprezentanții universităților, chiar și de peste Prut, dar și ai industriei. „Pe viitor am putea să realizăm aceste lucruri și pe partea de inginerie, electronică, mecanică, fiindcă cerința este destul de mare în Europa. Ajungem să facem pași importanți și sper să evităm elementele care s-au întâmplat pe partea de medicină, cu exportul masiv de cadre medicale, fiindcă în momentul de față cererea de ingineri este deosebit de mare. Vom constata că pregătim cadrele din ce în ce mai bine, dar să nu devină o sursă de export și noi să rămânem doar consumatori, ci trebuie să devenim și producători”, a subliniat viceprimarul.
Laboratorul renovat se află la etajul al III-lea al Facultății de Construcții de Mașini și Management Industrial din clădirea-turn aflată pe Splai Bahlui și va fi folosit de către studenți în mod curent începând de săptămânile viitoare.