Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) încheie un an record din punct de vedere al admiterii. La sesiunea din această toamnă au fost cu 200 de candidați mai mulți față de numărul de locuri bugetate scoase la concurs, înregistrându-se și cei mai mulți candidați înscriși pe locurile cu taxă din ultimii 10 ani.
În mod concret, sunt 500 de candidați pe cele 307 de locuri bugetate scoase la concurs la ciclul de licență, fiind și 154 de candidați pentru locurile de la taxă. Cele mai multe au fost depuse la Facultatea de Mecanică – circa 110 dosare la buget și 44 la taxă, la Facultatea de Construcții și Instalații – 84 de dosare la buget și 64 la taxă. O surpriză a admiterii de anul acesta se remarcă la Facultatea de Design Industrial și Managementul Afacerilor, care se află pe locul al treilea în locul preferințelor admiterii de toamnă, cu 73 de dosare la buget și 12 la taxă.
În perioada următoare încă vor mai fi validate o serie de dosare rămase nefinalizate pe platforma universității, luni, 21 septembrie 2020, va fi definitivată situația, urmând perioada de confirmare a locurilor. Prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin, prorector responsabil cu activitatea didactică la TUIASI, apreciază, dincolo de numărul mare de candidați de anul acesta, și faptul că preferințele lor au fost variate, fiind mulți candidați la toate specializările tehnice ale universității, nu doar la facultățile care atrăgeau, tradițional, mai mulți studenți.
„A fost o admitere foarte bună, cu un număr suficient de candidați, distribuiți pe toate cele 11 facultăți ale universității, există un interes foarte divers în așa fel încât, lăsând deoparte domeniile tradiționale de mare atractivitate, s-au orientat către toate facultățile universității, după cum se vede și din numărul mare de candidați din toamnă. Este esențial acest interes către toate domeniile tehnice, pentru că fiecare are zona de interes în piața muncii, în tot peisajul acesta economic la nivel național”
a declarat prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin
Cei care au candidat pentru locurile puse la dispoziție de către TUIASI au avut posibilitatea să se înscrie, cu o singură taxă și prin depunerea unui singur dosar, la oricâte facultăți ale universității au dorit, în ordinea preferințelor. Ulterior, în funcție de media de admitere și de opțiunile alese, aceștia au fost declarați admiși. Astfel, candidații au putut urmări în timp real situația înscrierilor la fiecare facultate, numărul de solicitări de înscriere fiind generat automat, iar clasificarea în funcție de media candidaților se face în timp real, astfel încât în final rezultatele să fie făcute publice ținând cont de toate opțiunile candidaților.
Rezultatele finale ale procesului de înscriere, defalcate pe facultăți, se regăsesc la următoarea adresă de pe platforma de admitere a TUIASI.