Conducerea Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) s-a întâlnit vineri, 10 februarie, de la ora 11.00, cu o delegație venită din Vietnam, condusă de Ambasadorul Republicii Socialiste Vietnam în România, Excelența Sa Do Duc Thanh, și de președintele orașului Hue, Vo Le Nhat. Discuția a vizat parteneriate între TUIASI și universitățile din Vietnam și a avut loc după semnarea unui acord de înfrățire între orașele Iași și Hue. Ulterior, delegația din Vietnam a vizitat Aula Magna „Carmen Sylva” și Biblioteca Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași.
Din partea TUIASI au fost prezenți la întâlnire prof. univ. dr. ing. Aurelian Ciocoiu, președintele Senatului universității, conf. univ. dr. ing. Simona Caraiman, prorector responsabil cu informatizarea și comunicațiile digitale, prof. univ. dr. ing. Carmen Loghin, prorector responsabil cu activitatea de cercetare, dezvoltare și inovare, prof. univ. dr. ing. Marcel Istrate, prorector responsabil cu managementul resurselor, prof. univ. dr. ing. Alina Minea, director al Consiliul Studiilor Universitare de Doctorat (CSUD), și Sorin Iacoban, directorul general administrativ al Politehnicii ieșene.
Delegația din Vietnam a fost alcătuită din Excelența Sa Do Duc Thanh, ambasadorul Republicii Socialiste Vietnam, Vo Le Nhat, președintele Comitetului Popular al orașului Hue, Nguyen Ich Huan, director al Biroului Cultură, Informare și Sport din Hue, Nguyen Sinh Vien, director al Centrului de Cooperare Internațională din Hue, și Nguyen Huu Hai, director al Biroului de Planificare și Finanțare din Hue. La întâlnire au participat și reprezentanți ai provinciei Thua Thien Hue: La Phuc Thanh, director al Departamentului de Finanțe, și Tran Cong Phu, director al Departamentului de Relații Internaționale. Aceștia au fost însoțiți la TUIASI de către primarul Municipiului Iași, Mihai Chirica, ce a participat la rândul său la discuții.
După ce președintele Senatului TUIASI și reprezentanții Bibliotecii au realizat o prezentare a Aulei Magna „Carmen Sylva” și a Bibliotecii universității, considerată a fi una dintre cele mai frumoase din lume, au avut loc discuții între cele două delegații despre posibilități de colaborare pe viitor. Prof. univ. dr. ing. Aurelian Ciocoiu a prezentat invitaților istoricul universității, de la primele cursuri susținute de către Gheorghe Asachi în urmă cu 210 ani la Iași, până în prezent, când Politehnica ieșeană oferă multiple specializări în domenii tehnice la toate cele trei cicluri Bologna: licență, masterat și doctorat.
„Îmi face mare plăcere să vă amintesc de faptul că în anii ’70 universitatea noastră a găzduit și pregătit un număr de aproape 200 de studenți originari din Vietnam. În prezent avem legături de natură academică cu numeroase universități europene, dar și din afara Europei, și suntem convinși că putem găsi, pe viitor, direcții de colaborare cu universitățile din țara dumneavoastră. În măsura în care o să ne puteți spune care sunt direcțiile de interes, vom putea identifica departamentele, facultățile și colegii care se vor putea implica într-o astfel de colaborare”
a declarat prof. univ. dr. ing. Aurelian Ciocoiu
S-a convenit, în urma întâlnirii, că printre domeniile tehnice unde se va încerca o colaborare mai apropiată se vor număra cu prioritate arhitectura și specializările conexe cu informatica. Delegația din Hue, Vietnam, se află în Iași în perioada 9 – 12 februarie.