loader image

Universitatea Tehnică și-a premiat cercetătorii, profesorii emeriți și seniori și membrii de onoare ai comunității academice

Vineri, 15 noiembrie 2019, începând cu ora 9.00, în Sala de Conferințe „Cristea Niculescu-Otin”, a avut loc ceremonia de premiere a profesorilor emeriți și seniori, a excelenței în cercetare și a membrilor de onoare ai comunității academice, eveniment de tradiție în cadrul Zilelor Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI).

Conf. univ. dr. ing. Tania Hapurne, președintele Senatului TUIASI, a deschis ceremonia. „Și-au dedicat decenii din viață formării generațiilor de specialiști, s-au remarcat prin rezultate deosebite în activitatea didactică și în cea de cercetare științifică sau de creație artistică. Performanțele lor sunt recunoscute de comunitatea academică atât din țară, cât și din străinătate. Și pentru că Universitatea se bazează pe munca celor care cu profesionalism și dedicație au făcut performanță, îi prețuim și îi omagiem astăzi, în forul reprezentativ, Senatul Universității.”

Rectorul Universității, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, a spus despre eveniment că este un reper major al Zilelor Universității. Dacă în prima zi a fost omagiat Gheorghe Asachi, astăzi au fost celebrați cei care i-au dus școala mai departe.

„Deși nu este în fișa postului, întotdeauna sunt foarte mândru că aparțin acestei comunități academice, o zi ca asta mă face să fiu mult mai mândru că aparțin acestei comunități. Astăzi îi omagiem pe cei care prin știință sau prin educație au preluat școala de la Gheorghe Asachi, au făcut istorie în universitatea noastră și continuă să facă istorie”,

a spus rectorul Universității.

Prof. univ. dr. ing. Maria Carmen Loghin, prorector responsabil cu activitatea de cercetare, dezvoltare și inovare, a înmânat premiile pentru excelență în cercetare.

„Este un an în care s-au întâmplat foarte multe lucruri în domeniul cercetării și al inovării. Au contribuit la aceste rezultate deosebite colegii care astăzi sunt premiați pentru excelența în cercetare”,

a spus prorectorul.

Excelență în cercetare

  • Prof. univ. dr. ing. Alina MINEA
  • Conf. univ. dr. ing. Constantin-Florin CĂRUNTU
  • Șef lucr. dr. ing. ec. Dragoș-Florin CHITARIU
  • Grupul coordonat de prof. univ. dr. ing. Corneliu Munteanu
  • Grupul coordonat de prof. univ. dr. ing. Dumitru-Marcel Istrate

„La 11 august 1950, decretul 190 privind distincțiile de stat instituia în România titlul de profesor emerit. Formă de recunoaștere exterioară, insigna purtată la rever prin inscripția «Profesor Emerit» era însoțită de o serie de avantaje materiale și sociale. Astăzi, titlul de profesor emerit e similar excelenței didactice și de cercetare. Nu este o simplă diplomă, ci un semn de onoare și prețuire a celor care o primesc”,

a spus președintele Senatului.

Pentru întreaga activitate în cadrul TUIASI, Senatul Universității a adoptat cu unanimitate de voturi „pentru” acordarea titlului de profesor emerit pentru șapte profesori, titulatură venind ca recunoaștere a realizărilor deosebite pe care aceștia le-au avut de-a lungul carierei universitare, atât în activitatea didactică, cât și în cea de cercetare științifică.

Profesori emeriți

  • Prof. univ. dr. ing. Radu ANDREI
  • Prof. univ. dr. ing. Gheorghe DUMITRAȘCU
  • Prof. univ. dr. ing. Gheorghe GUGIUMAN
  • Prof. univ. dr. ing. Mihai LUCANU
  • Prof. univ. dr. ing. Valeriu MUNTEANU
  • Prof. univ. dr. ing. Paulică RAILEANU
  • Prof. univ. dr. ing. Horia ZAROJANU

„Sunt în această universitate de peste 50 de ani, dacă iau în considerare și anii de studenție și de fiecare dată vin cu aceeași bucurie și responsabilitate. Recunosc că o parte din ceea ce sunt datorez colegilor mei de la Facultatea de Mecanică, unde am întâlnit colegi minunați, exemple de profesionalism, onestitate și moralitate”,

a spus prof. univ. dr. ing. Gheorghe Dumitrașcu.

„Am remarcat cu interes în timpul care s-a scurs de la ultimele alegeri o serie de măsuri și acțiuni la nivelul universității care au condus la creșterea atractivității universității pentru absolvenții de liceu, la creșterea numărului de angajări a absolvenților imediat după terminare sau chiar din timpul studiilor și foarte important la creșterea prestigiului universității. Toate acestea mi-au indus un sentiment de optimism și chiar de mândrie că aparțin colectivului academic al acestei universități”,

a spus prof. univ. dr. ing. Mihai Lucanu.

„«Senior» e un cuvânt asociat adesea nobleții de caracter, echilibrului și dreptei judecăți. Celebrăm astăzi profesorii seniori, cu recunoștință pentru învățătura dăruită atâtor generații, pentru munca, talentul și sacrificiul lor”, a spus conf. univ. dr. ing. Tania Hapurne.

Titlurile de profesori seniori au fost înmânate de prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin, prorector responsabil cu activitatea didactică și asigurarea calității. „Este bineînțeles o onoare, o cinste și un privilegiu pentru mine să înmânez astăzi diplomele și Medalia «Gheorghe Asachi» unor generații care ne-au predat catedra, căreia noi trebuie să-i asigurăm strălucirea, să-i asigurăm imaginea. În mersul firesc al lucrurilor există acest schimb continuu de generații și, cu toate că o politehnică este prin ea însăși o instituție orientată către viitor, care clădește viitorul, trebuie ca periodic să se întoarcă spre trecut, să-și vadă fundamentele, pentru că numai în acest fel avem siguranța și certitudinea demersurilor pentru activitatea viitoare”, a spus prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin.

Profesori seniori

  • Prof. univ. emerit dr. ing. DHC Mihai D. GAFIŢANU – 85 ani
  • Conf. univ. dr. ing. Gabriela NEAGU – 85 ani
  • Prof. univ. dr. ing. Cleopatra VASILIU OPREA – 85 ani
  • Prof. univ. dr. mat. Dan Mircea BORȘ – 80 ani
  • Prof. univ. dr. ing. Sorin CIOVICĂ – 80 ani
  • Prof. univ. dr. ing. Victor HAGIU – 80 ani
  • Prof. univ. dr. ing. Dumitru LIUȚE – 80 ani
  • Prof. univ. dr. ing. Paul OBROCEA – 80 ani
  • Prof. univ. dr. ing. Mihai RUSU – 80 ani
  • Prof. univ. dr. ing. Dumitru ZETU – 80 ani
  • Prof. univ. dr. ing . Mihai DĂRÂNGĂ – 76 ani
  • Prof. univ. dr. ing. Maria IVĂNOIU – 76 ani
  • Prof. univ. dr. ing. Maria LUNGU – 76 ani
  • Prof. univ. dr. ing. Radu ANDREI – 75 ani
  • Prof. univ. dr. ing. Adrian CREȚU – 75 ani
  • Prof. univ. dr. Dan COVĂTARU – 75 ani
  • Prof. univ. dr. ing. Nicolae GHERGHEL – 75 ani
  • Prof. univ. dr. ing. Traian GRĂMESCU – 75 ani
  • Prof. univ. dr. ing. Nicu MIHALACHE – 75 ani
  • Prof. univ. dr. ing. Dragoș PARASCHIV – 75 ani
  • Prof. univ. dr. ing. Mihai SEVERINCU – 75 ani
  • Prof. univ. dr. ing. Emil Costel TEODORU – 75 ani
  • Prof. univ. emerit dr. ing. DHC Nicolae ȚĂRANU – 75 ani

„Ceea ce sunt datorez acelor minunați profesori ai Facultății de Construcții, care m-au creat ca om. Inginerul constructor are o activitate nomadă, iar eu am fost pe aproape jumătate de glob, prilej cu care am constatat că ceea ce am realizat pe baza pregătirii am regăsit în aceste locuri «copiii profesionali» pe care i-am creat. Aceasta este poate victoria omului împotriva acestei nedreptăți, faptul că avem o viață limitată și că la un moment dat se termină. Important este ce rămâne după noi”, a spus prof. univ. dr. ing. Victor Hagiu.

„Nu este bucurie mai mare decât aceea de a-ți fi recunoscute meritele și de a fi amintit de colegi și de profesori și de studenți atunci când ți-ai făcut datoria pe deplin”,

a spus prof. univ. dr. ing. Maria Lungu.

Prof. univ. dr. ing. Dumitru Marcel Istrate, prorector managementul resurselor, a înmânat titlurile de membru de onoare al comunității academice. „Aceste diplome sunt un simbol al recunoașterii activității colegilor care sunt nominalizați și este și sunt onorat să le înmânez pentru al patrulea an”, a spus prorectorul.

Membri de onoare ai comunității academice

  • Conf. univ. dr. ing. Liliana Doina HOROBA
  • Conf. univ. dr. ing. Rodica DIACONESCU
  • Conf. univ. dr. ing. Alexandru SAVIN
  • Conf. univ. dr. ing. Camelia ȘOLDEA
  • Conf. univ. dr. boil. Ioan BONTAȘ
  • Conf. univ. dr. psih. Carmen Cătălina IOAN
  • Conf. univ. dr. ing. Iulian Ilie ROMANESCU
  • Prof. univ. dr. ing. Mircea GUȘĂ
  • Prof. univ. dr. ing. Florin MUNTEANU
  • Prof. univ. dr. ing. Gheorghe PRISĂCARU
  • Prof. univ. dr. ing. Flavian FARCAȘ
  • Prof. univ. dr. ing. Mihai BERCEA
  • Conf. univ. dr. ing. Maria BACIU
  • Șef lucrări dr. ing. Diana Antonia GHEORGHIU
  • Prof. univ. dr. ing. Lucica CIOARĂ

„Am fost onorată să fiu cadru didactic la Universitatea Tehnică și în special la Facultatea de Inginerie Chimică și Protecția Mediului. Voi fi onorată să fac parte și din colectivul extins al Universității”,

a spus conf. univ. dr. ing. Liliana Doina Horoba

„Vă mulțumesc pentru inițierea acestui mod de a aprecia activitatea și cadrelor didactice care au avut un titlu mai modest. Această diplomă este un atestat nu pentru activitatea pe care am desfășurat-o eu, ci o dovadă a activității întregului colectiv al departamentului în care am activat, pentru că în meritele pe care le avem intervin și colegii, motiv pentru care le mulțumesc lor și universității”, a spus conf. univ. dr. ing. Alexandru Savin.

TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.