Complexul sportiv de la Izvorani a fost la sfârșitul săptămânii trecute gazda Cupei României la judo pentru seniori, dar și a Campionatelor Naționale de ne-waza (luptă la sol), tot pentru seniori. CS Politehnica Iași, clubul sportiv al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, s-a prezentat cu trei sportivi cu vârste de tineret și un junior care a cucerit medalii în ambele competiții.
Tudor Moșoi (categoria de greutate 60 kilograme), pregătit la CSS „Unirea”- CS Politehnica Iași, de antrenorii Ioana Babiuc și Vlăduț Simionescu, este deja la doar 19 ani unul din cei mai buni judoka din România! El a ajuns și la Naționalele seniorilor până la ultimul meci din grupa în care a fost repartizat. Înfrângerea nu l-a demoralizat, a mers în recalificări și a câștigat ambele partide pentru a intra în posesia medaliei de bronz.

Tot pe treapta a treia a podiumului a urcat și Roxana Vizitiu (52 kg – 21 de ani), cu același traseu până la medalia de bronz ca al lui Tudor. Marcian Drelciuc (73 kg – 22 de ani) s-a clasat pe locul al șaptelea.

La Naționalele de ne-waza, tot juniorul Tudor Moșoi a urcat pe podium. El a concurat la prima categorie de greutate disponibilă (66 kg), dar acest lucru nu l-a împiedicat să intre în posesia medaliei de bronz. Roxana Vizitiu s-a oprit aproape de podium, pe locul 5, iar Marcian Drelciuc s-a confruntat cu o accidentare și a fost oprit să mai lupte, deoarece peste doar două săptămâni sunt programate Campionatele Naționale pentru tineret (Under 23).