Ediția din acest an a Cupei României la badminton pentru seniori s-a desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute la Bacău și a adus un rezultat în premieră la nivelul Iașului: finală la simplu masculin! Performanța a fost atinsă de Cosmin Hîncu, pregătit de antrenoarea Alina Popa la CS Politehnica Iași, clubul sportiv al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI).
Cosmin Hîncu a avut sâmbătă o zi foarte încărcată, cu meciuri în toate cele trei probe la care putea participa, zi care a culminat cu un succes fără precedent în badmintonul ieșean! La simplu a concurat ca un metronom, iar la dublu masculin, alături de Matei Droancă, a reușit o spectaculoasă calificare în semifinale în dauna faimoșilor Robert Ciobotaru și Daniel Cojocaru (de la Știința Bacău). A avut așadar de susținut două semifinale dificile, iar la simplu s-a calificat în ultimul act.

„Cosmin a reușit cel mai bun concurs din cariera sa. Prezența sa în finala de simplu masculin reprezintă o premieră pentru badmintonul ieșean. A pierdut meciul pentru medalia de aur, dar a fost dublu medaliat – argint la simplu și bronz la dublu, fiind vedeta delegației noastre la acest concurs”
ne-a declarat antrenoarea Alina Popa.
Daria Jitariu a avut și ea un parcurs bun la simplu, probă în care a cucerit medalia de bronz, fiind întrecută în semifinale de jucătoarea care avea să cucerească trofeul, ultima medalie din palmaresul CS Politehnica Iași, tot de bronz, fiind cucerită, la dublu masculin, de Vitalie Izbaș și Vladimir Leadavschi.

Menționăm că Daria Jitariu, Vitalie Izbaș, Vladimir Leadavschi și antrenoarea Alina Popa sunt studenți în anul I la Facultatea de Știința și Ingineria Materialelor din cadrul TUIASI.