loader image

Diplome duble și proiecte de cercetare comune, fundamentele unei colaborări între ARUT și Alianța Universităților Tehnice din Austria

Alianța Română a Universităților Tehnice (ARUT) a pus bazele unei colaborări cu Alianța Universităților Tehnice din Austria (TU Austria), în urma unor discuții purtate între conducerile celor cinci instituții de învățământ superior membre ale ARUT cu o delegația a TU Austria, condusă de prof. univ. dr. ing. Harald Kainz, președinte TU Austria, la începutul lunii mai, la Timișoara. 

Austrian Universities of Technology este singura alianță universitară din Austria, nefiind o structură similară concretizată în zona umanistă, și este compusă din trei universități – Vienna University of Technology, Graz University of Technology și Montanuniversitaet Leoben. Prof. univ. dr. ing. Harald Kainz este și rectorul Universității Tehnice din Graz.

Modelul de parteneriat a fost redactat la întâlnirea de trei zile găzduită de Universitatea Politehnica Timișoara și a fost luat de delegația austriacă pentru validare, speranțele fiind ca până în toamna acestui an el să fie deja întocmit și primele proiecte să fie stabilite pentru a se derula. În mod concret, colaborarea se va remarca în zona de cercetare, la nivel de doctorate susținute în cotutelă, există intenția de dezvoltare a programelor de oferire a diplomelor duble, dar și de dezvoltare de mobilități studențești sau diferite schimburi de experiență inter-instituționale. Mai mult, s-a ridicat și problema identificării resorturilor pentru demararea în parteneriat a unor proiecte cu finanțare europeană.

Întâlnirea cu delegația TU Austria a avut loc cu ocazia și celei de-a șasea întâlniri oficiale a universităților membre ARUT – Universitatea Politehnica din București, Universitatea Tehnică „Cluj-Napoca”, Universitatea Politehnica din Timișoara, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași și Universitatea Tehnică de Construcții București. „Un punct important al reuniunii de la Timișoara l-a constituit întâlnirea cu profesorul Harald Kainz, președintele consorțiului similar Austrian Universities of Technology. Cu acest prilej, în afara unui schimb de opinii privind practicile din cele două țări referitoare la învățământul tehnic, s-au pus bazele unui parteneriat între cele două alianțe. Parteneriatul va fi semnat în cursul acestei toamne și este al doilea parteneriat important în care este implicată ARUT, după cel semnat cu INSA. În activitatea ARUT am trecut de la acumulările cantitative la cele calitative. Acum alianța funcționează «în regim de croazieră» și am putut să derulăm efectiv proiectele pe care ni le-am propus”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI.

Totodată, cu ocazia acestei întâlniri s-a stabilit ca, începând cu data de 15 mai, granturile interne de cercetare, cele individuale, în valoare de 10.000 de euro, să fie demarate și să înceapă procesul de consultare al membrilor celor cinci universități membre ARUT cu privire la procedura care va sta la baza acestui concurs. Mai există trei tipuri de granturi care se analizează începând cu anul următor, după ce vor fi finalizate cele individuale – granturi interdisciplinare, interuniversitare și cele oferite de companii pe sistemul „top-down”, în care companiile din industrie propun teme și susțin financiar proiectele de cercetare. Pentru granturile individuale, rezultatele vor fi comunicate în 20 septembrie 2018, iar suma alocată este de aproximativ 600.000 de euro.

„Vor demara activitățile incluse în cadrul competiției de granturi individuale din 15 mai, la care vor participa colegii din cele cinci universități membre, implementarea lor fiind prevăzută pentru 14 luni, din data de 1 octombrie 2018”, a mai completat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval. Totodată, la această întâlnire s-a convenit ca Directorii Consiliilor de Studii Universitare de Doctorat din universitățile membre ARUT să elaboreze o propunere de evaluare a calității studiilor doctorale, cu indicatori de calitate relevanți și cuantificabili, în acord cu bunele practici atât din România cât și de la universități tehnice de prestigiu din străinătate, care va fi prezentată la reuniunea ARUT din luna octombrie 2018.

Totodată, membrii ARUT au decis să ia în considerare problematica cu privire la restructurarea învățământului tehnic superior românesc, căutând să vadă dacă există soluții legale și oportune pentru crearea unui singur modul de cinci ani pentru licență și master. În acest sens a fost instituită o comisie de lucru ce va analiza în detaliu toate aspectele legale și practice care intervin în acest proces.

La evenimentul de la Timișoara au participat și prof. univ. dr. ing. Petru Andea, secretar de stat al Ministerului Educației Naționale, și prof. univ. dr. ing. Claudia Popescu, președintele Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Superior. Delegația TUIASI a fost condusă de rectorul instituției, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, fiind prezenți și prof. univ. dr. ing. Carmen Loghin, prorector responsabil cu activitatea de cercetare, dezvoltare și inovare, prof. univ. dr. ing. Neculai Seghedin, prorector responsabil cu activitatea didactică și prof. univ. dr. ing. Liviu Goraș, directorul Consiliului pentru Studiile Universitare de Doctorat.

TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.