loader image

Elevi, studenți și profesori din trei orașe din Maroc au discutat cu o delegație a TUIASI despre ce înseamnă să studiezi ingineria sau arhitectura la Iași

O delegație a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a participat în perioada 24 – 28 noiembrie 2022 la trei târguri educaționale organizate în Maroc la Marrakech, Casablanca și El Jadida.

Prof. univ. dr. ing. Alina Minea, director al Consiliului pentru Studii Universitare de Doctorat (CSUD), și prof. univ. dr. ing. Simona Caraiman, prorector responsabil cu informatizarea și comunicațiile digitale, au vorbit cu elevi din ani terminali sau studenți la universități din Maroc, tineri interesați să plece la studiu în străinătate, să urmeze o carieră în inginerie, cât și cu părinții acestora.

Pe lângă cele trei târguri educaționale, în programul „Morocco Fairs” au fost incluse și vizite de promovare în licee, unde au fost purtate discuții și cu profesorii elevilor din ani terminali. Cel mai mare interes al tinerilor, a explicat prof. univ. dr. ing. Alina Minea, a fost ca aceștia să plece la studiu în străinătate, dorind să afle ce domenii cuprinde, în general, ingineria. Atracția cea mai mare o au domeniile care oferă și salarii motivante peste tot în lume, dar cel mai mult tinerii au fost interesați de IT, management, chimie și construcții și instalații.

„Nu știau exact ce oferă fiecare ramură a ingineriei astfel că multe discuții purtate cu ei a însemnat o astfel de explicație: ce competențe se pot dobândi și care este domeniul lor de aplicare. Le-am explicat cum este organizată universitatea, ce le putem oferi, iar un mare avantaj remarcat de aceștia a fost faptul că avem un campus academic și unul didactic apropiate, că suntem cumva laolaltă, cât și ideea de comunitate care se formează. Au fost interesați și să vadă dacă sunt oferite burse sau alte forme de ajutor financiar de către statul gazdă”

a declarat prof. univ. dr. ing. Alina Minea

Tinerii cu care au vorbit cei din delegația TUIASI au părut mai degrabă interesați să învețe în limba română, pe programele de studiu oferite de Politehnica ieșeană, nu doar pe cele cu predare în limba engleză. Chiar dacă acest lucru înseamnă să învețe limba dinainte sau să facă un an pregătitor suplimentar, în România, înainte de începerea propriu-zisă a studiilor universitare.

În cadrul întâlnirilor s-a discutat și despre posibilitatea ca un ONG din Maroc să poată centraliza toate dosarele depuse la universitățile din România de către viitorii candidați pentru a le face un prescreening, să vadă dacă sunt eligibili pentru a obține vizele necesare de la Ministerul de Externe din țara noastră.

„Se încearcă această cooperare pentru că sunt multe cazuri în care ei depun dosarele fără să știe dacă sunt eligibili. Și ajungem în situația în care, să spunem, am avut 300 de dosare acceptate, dar doar 150 de studenți înmatriculați pentru că restul nu îndeplineau condițiile necesare pentru a primi viză. Apoi, tinerii au mai fost interesați și de posibilitatea de a obține internshipuri pentru a-și suplimenta veniturile sau care sunt costurile vieții în Iași”

a mai punctat prof. univ. dr. ing. Alina Minea
TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.