Facultatea de Automatică și Calculatoare de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) în colaborare cu Asociația pentru educație STEM creativă (CRESTEM) organizează etapa regională a concursului de robotică și soluții inovatoare FIRST® LEGO® League. Aceasta va avea loc duminică, 26 ianuarie 2020, fiind înscrise 14 echipe din Bacău, Galați, Iași, Piatra Neamț, Solca și Tulcea. Doar patru dintre aceste echipe se vor califica la etapa națională care va avea loc la jumătatea lunii martie la București, urmând să aibă loc și o etapă internațională care va avea loc în Statele Unite ale Americii în luna mai.
La nivel național participă 78 de echipe din 31 de orașe, fiind vorba despre copii și tineri cu vârste cuprinse între 9 și 16 ani. Anul acesta tema în jurul căreia se desfășoară concursul este City Shaper, participanții urmând să găsească soluții pentru reproiectarea orașelor și modelarea unui viitor mai bun.
FIRST® LEGO® League este structurat pe trei componente principale: valori fundamentale, proba de robotică și proiectul de inovare. Prin componenta de valori fundamentale participanții trebuie să demonstreze că reușesc să lucreze împreună, că se pot ajuta între ei, că pot să exploreze abilități și idei noi, dar și că știu să se folosească de creativitate și perseverență pentru a rezolva probleme și să aplice ceea ce învață pentru a contribui la o lume mai bună.
La proba de robotică echipele trebuie să proiecteze, să construiască și să programeze un robot autonom folosind LEGO MINDSTORMS pentru a rezolva un set de 14 misiuni în doar 2:30 minute, iar pentru proiectul de inovare echipele trebuie să identifice o problemă cu o clădire sau spațiu public din comunitatea locală și să propună o soluție inovatoare.
„Pentru că în acest sezon tema este City Shaper, cei din echipe au primit ca temă identificarea unei probleme la o clădire, spre exemplu la școală la ei, la o instituție publică, și să încerce să rezolve problema. De exemplu, să găsească o soluție ca școala lor să fie rezistentă la un cutremur”
a explicat asist. univ. dr. Cătălin Dosoftei de la Facultatea de Automatică și Calculatoare a TUIASI.
Competiția va începe duminică de la ora 9.00 și se va încheia cu premierea participanților, juriul urmărind îndeaproape cum se vor descurca membrii echipelor pe durata tuturor probelor. Juriul va fi format din aproximativ 25 de cadre didactice, studenți și masteranzi de la mai multe facultăți ale TUIASI.
FIRST® LEGO® League este un program educațional dedicat copiilor și tinerilor (9 – 16 ani), ce are ca scop introducerea acestora în lumea științei și tehnologiei, prin intermediul unei abordări sportive.