Facultatea de Construcții de Mașini și Management Industrial (CMMI) de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” (TUIASI), împreună cu organizația AIESEC, finalizează în această perioadă proiectul Teaching Romanian Youth.
Evenimentul de închidere al proiectului va avea loc vineri, 19 mai, în Sala de conferințe a Primăriei Municipiului Iași, când atât participanții cât și profesorii care fac parte din proiect vor împărtăși experiențele din timpul proiectului.
Prin intermediul acestuia, participanții au avut ocazia să învețe limbi străine, precum engleză, franceză sau italiană, dar și aspecte din cultura internațională chiar de la profesori din zonele respective. Mai exact, ediția a V-a a acestui proiect a găzduit patru profesori din străinătate, trei profesori de limba engleză și unul de limba franceză, participând în total aproximativ 95 de cursanți. „S-au desfășurat diferite activități ce au avut ca scop familiarizarea participanților cu tradiția și cultura profesorilor, cum ar fi activitatea Global Village, în care profesorii și-au prezentat țara și tradițiile în fața studenților, iar aceștia la rândul lor au putut vota la final care a fost țara care i-a convins că ar dori să o viziteze”, a precizat Miruna Iolanda Ciobanu, vicepreședinte Internshipuri Internaționale la filiala AIESEC care activează la TUIASI.
În cadrul acestui proiect, Facultatea CMMI a acordat cinci burse pentru elevi de la două colegii ieșene – trei elevi de la Colegiul Tehnic „Mihai Sturdza” și doi de la Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida”, care au putut participa gratuit la cursurile susținute de profesorii veniți din străinătate. Pe lângă aceste burse, facultatea a asigurat și sălile în care au fost organizate cursurile, acestea fiind dotate cu videoproiector și alte facilități care au ajutat la desfășurarea orelor. „Facultatea noastră a asigurat găzduirea și, de asemenea, am cerut aceste cinci burse pentru elevi care provin din medii defavorizate, cu o situație financiară mai delicată, fiind selectați cu ajutorul celor din conducerea școlii, care îi cunosc mai bine”, a precizat prof. univ. dr. Cătălin Dumitraș, decanul Facultății de Construcții de Mașini și Management Industrial.
Organizatorii evenimentului au mai precizat că în luna octombrie a acestui an va începe o nouă ediție a proiectului,care, de data aceasta, își propune să se desfășoare pe două module, participanții urmând să participe la cursuri de limbă engleză, dar și la cursuri de limbă engleză tehnică.