Facultatea de Design Industrial și Managementul Afacerilor (DIMA) de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a inaugurat joi, 10 octombrie 2019, de la ora 13.00, un nou laborator ultra-modern dotat de către compania ieșeană Gemini CAD Systems.
La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai conducerilor facultății și universității, cât și din managementul companiei, dar și un număr de 30 de studenți care s-a declarat nerăbdători să înceapă să folosească softurile de proiectare 3D a căror licență a fost pusă la dispoziție de către compania ieșeană.
Laboratorul se află în clădirea TEX 2 a Facultății de Design Industrial și Managementul Afacerilor (DIMA) și a reprezentat o investiție de 15.000 de euro doar la nivelul aparaturii cu care a fost dotat, computerele performante de pe care vor lucra studenții, cât și pentru amenajarea spațiului. O sumă semnificativă de bani a fost investită și în licențele programelor în care vor face design 3D studenții.
Prof. univ. dr. ing. Mariana Ursache, decanul DIMA, le-a mulțumit celor de la Gemini CAD Systems pentru investiția realizată și a scos în evidență faptul că studenții ar trebui să fie cei mai fericiți fiindcă au posibilitatea de a lucra în cele mai bune condiții existente în domeniu.
„Mă bucur că sunt aici, în această funcție, la un eveniment atât de important pentru facultate, dar mai ales pentru voi care sunteți primii beneficiari. Dotarea de care vă veți bucura aduce la zi ceea ce este în domeniu, nu pot decât să mulțumesc în numele instituției firmei și colegilor noștri care au făcut acest eveniment posibil”
a declarat prof. univ. dr. ing. Mariana Ursache
La rândul său, rectorul universității, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, a vorbit despre importanța digitalizării, a dezvoltării instituționale, declarându-se dezamăgit de faptul că un domeniu atât de interesant și căutat ca ingineria textilă nu reușește să fie suficient de atractiv pentru tinerii care își caută o carieră.
„Am spus-o de multe ori și o repet: mi se pare ciudat și nedrept faptul că această facultate are o atractivitate forțat mai scăzut decât e normal în această regiune a Moldovei, unde sunt peste 1.500 de companii, firme în domeniul confecțiilor. Nu este un domeniu desuet cum s-ar crede, nici pe departe, ci este esențial pentru viața tuturor oamenilor. În momentul de față este clar că va deveni și un domeniu smart. Până ajungem la confecțiile smart, cu materiale care să se adapteze instant nevoilor omului, începem cu un design smart al acestor confecții și iată că astăzi aveți un laborator în care cuvântul desuet – pe care l-am folosit anterior – este total impropriu și nu se leagă cu nimic din ceea ce vedeți în jur. Mulțumesc companiei Gemini CAD Systems că au făcut acest lucru posibil”
a punctat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval
La eveniment a fost prezent și CEO-ul companiei, Traian Luca, care a ținut să precizeze în debutul discursului său legătura dintre Gemini CAD Systems și Facultatea de Design Industrial și Managementul Afacerilor. Acesta a punctat faptul că există relații pe această linie încă de la fondarea companiei, din urmă cu 16 ani, și că mai mulți absolvenți ai TUIASI ocupă poziții cheie în managementul companiei, o parte dintre ei fiind prezenți și la inaugurarea laboratorului.
„Vă mulțumesc că ați acceptat să vă oferim acest laborator, fiindcă noi ne simțim într-o poziție privilegiată, să putem să colaborăm cu instituția dumneavoastră. Acest pas face parte dintr-un program pe care compania noastră și l-a asumat public din această vară – GAIN – Gemeni Academic Initiative, prin care încercăm să sprijinim într-un mod mult mai consistent și agresiv chiar, preluând metodele din alte industrii, pe toți cei afiliați unei instituții academice – de la cadre didactice la studenți, masteranzi sau doctoranzi. Domeniul ingineresc este unul care a avut de suferit ca imagine în primii ani de după schimbarea de regim, însă acum constat cu bucurie că își recapătă poziția reală pentru că o economie are nevoie și de mulți psihologi, dar murim de foame și de sete dacă nu avem ingineri de toate tipurile”
a declarat Traian Luca, CEO Gemini CAD Systems
Acesta a mai precizat că toți membrii comunității industriei textilelor trebuie să lupte pentru a reconecta imaginea pozitivă a „hainelor de la Fashion TV” cu cea a inginerilor care sunt în spatele produselor, fiindcă aceștia sunt cei care fac atât îmbrăcămintea accesorizată ingenios, cât și „tratamentul cu nanoparticule, care o fac să fie impermeabilă”.
În acest laborator studenții vor face pașii către digitalizare, având un pachet de programare necesar pentru întreaga dezvoltare a produselor, pornind de la proiectare, codificare, încadrare, care să le răspundă la toate nevoile. Această activitate de proiectare digitală înlocuiește activitatea care în urmă cu câțiva ani se făcea exclusiv manual.